Federația Română de Fotbal și Asociația E.D.I.T. anunță organizarea a celei de-a doua ediții a competiției „Liga Liceelor Playerfy” – București.
Vineri, 11 aprilie 2025, de la ora 12:00, în sala de festivități a Colegiului Național „Sfântul Sava” din București, va avea loc o conferința de presă și va include, totodată, tragerea la sorți a meciurilor din Faza 2 – Calificări.
„Liga Liceelor Playerfy este un proiect sportiv dedicat elevilor de liceu, realizat de Asociația E.D.I.T., în parteneriat cu Federația Română de Fotbal și Playerfy App, cu sprijinul Inspectoratului Școlar al Municipiului București. Inițiativa are ca scop promovarea mișcării, a fair-play-ului și a spiritului de echipă în rândul tinerilor.
După succesul primei ediții, aceasta revine în 2025 cu un format extins și ambițios: numărul echipelor participante crește de la 16 la 28, este introdusă o nouă fază – cea de calificări, iar turneul final se va desfășura într-un spațiu mai mare și emblematic – Sala Polivalentă Dinamo. Premiile cresc și ele, reflectând amploarea și miza acestei ediții.
Foto (clic pe imagine)- FRF.ro
Totodată, datorită parteneriatului media cu PRO TV, meciurile din fazele decisive vor fi transmise în direct pe PRO Arena și VOYO, aducând energia competiției în fața unui public national și dând ocazia tinerilor fotbaliști să se remarce. Finala va avea loc pe 9 mai 2025.
În cadrul conferinței de presă din 11 aprilie vor lua cuvântul Mihai Stoichiță, președinte al Comisiei Tehnice din cadrul Federației Române de Fotbal, Liviu Zorilă, președinte al Asociației E.D.I.T. și managerul proiectului „Liga Liceelor Playerfy”, precum și alți invitați din partea FRF și reprezentanți ai Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
Foto – FRF.ro
Vor fi, de asemenea, prezenți în sală ambasadori ai proiectului, antrenori și căpitani ai echipelor participante, sportivi invitați surpriză.„, se menționează în comunicatul FRF, postat pe propriul site.
- „Liga Liceelor Playerfy e un proiect deosebit, deoarece îmbină sportul cu tehnologia și are scopul de a atrage cât mai mulți tineri către sport, prin experiența unică pe care acest proiect o oferă: de la profilul din app, până la atmosfera din sala cu tribune pline. Vrem ca proiectul să se dezvolte și la nivel național și să devină o tradiție care contează pentru tinerii din toată țara.” spune Liviu Zorilă.
Ediția din acest an este structurată în trei faze principale:
- Faza 1 – Pregătire și preselecție, desfășurată în luna martie 2025, în liceele din București.
- Faza 2 – Calificări, care va avea loc în perioada 24–26 aprilie 2025, la baza sportivă de pe Strada Fizicienilor nr. 50. În această etapă participă 20 de echipe, împărțite în 4 grupe de câte 5. Se vor califica mai departe primele 8 echipe, cărora li se vor alătura alte 8 echipe participante în ediția trecută, care sunt calificate direct.
- Faza 3 – Turneul final, programată în perioada 6-9 mai 2025, la Sala Polivalentă Dinamo din București. Această etapă va reuni 16 echipe (4 grupe x 4 echipe) și va include meciurile eliminatorii (knock-out), precum și un meci demonstrativ cu foști mari fotbaliști ai României, dar și influenceri.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24





