Unirea Slobozia și Petrolul Ploiești au deschis runda a doua din play-out-ul SuperLigii, ediția 2024-2025. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu doi jucători eliminați, câte de unul de fiecare parte.
După o primă repriză mediocră, lipsită de ocazii și șuturi pe poartă, dar cu 9 cornere executate de echipa ialomițeană, partea secundă a fost mai combativă.
Dorobanțu a șutat puternic de la semi-distanță, însă mingea a trecut la puțini centimetri de vinclul porții lui Bălbărău. Replica „lupilor” a venit imediat, Gicu Grozav a centrat pe jos și Mihnea Rădulescu, din interiorul careului, a reluat pe lângă poarta austriacului Krell.
În minutul 60, centralul Iulian Călin i-a acordat doar cartonașul galben ploieșteanului Keita, pentru un fault dur, din spate, comis asupra lui Akmatov într-o zonă neutră a terenului. VAR-ul nu a intervenit!

Slobozia a avut câteva minute bune de joc, dar Neagu (65) a șutat din 7 metri peste poartă, iar Vojtus a lovit bara lateral stânga a porții prahovene, după o gravă eroare a lui Huja.
Francezul Keita din linia mediană a Petrolului a încasat al doilea cartonaș galben în minutul 75, însă echipa ialomițeană nu a profitat de omul în plus. Mai mult, Mehmet Topal efectuase deja trei schimbări distincte în repriza a doua, rămănând, astfel, fără posibilitatea de a face alte modificări.
Raportul de forțe s-a echilibrat în minutul 88. Akmatov a primit al doilea cartonaș galben după o simulare în careul Petrolului.
În minutele adiționale, Petrolul a crezut că poate da lovitura la Clinceni. Un corner executat pe poartă a fost respins de Krell, fază verificată la VAR înainte ca Iulian Călin să fluiere finalul meciului.
După acest rezultat, Unirea Slobozia păstrează, temporar, penultimul loc, cu 15 puncte, în timp ce Petrolul se situează pe poziția a 3-a, cu 21 de puncte.

UNIREA SLOBOZIA vs. PETROLUL 0-0
Eliminări: Akhmatov (88 – cumul de cartonașe galbene) – Keita (75 – cumul de cartonașe galbene)
Unirea Slobozia: Krell 6 – Dorobanțu 5,5, Antoche 6, I. Dinu 6, C. Toma 5,5 (85, D. Șerbănică) – Akhmatov 3, Perianu 6 – Afalna 6, Purece 5,5 (81, Aganovic), Neagu 5 (74, M. Lupu) – Vojtus 5 (85, Yusov)
Rezerve: D. Rusu, Medina, Blazek, Șerbănică, Lemnaru, Aganovic, Coadă, M. Lupu, Vlăsceanu, Bărbuț, Yusov, Ibrian
Antrenor: Adrian Mihalcea
Petrolul: Bălbărău 6 – Ricardinho 5,5, Papp 5,5, Huja 4,5, Tolea 5,5 (69, D. Radu 5) – Mateiu 5 (70, S. Hanca 4,5) – M. Rădulescu 5 (65, V. Gheorghe 4,5), Keita 3, Jyry 5, Grozav 5 (90+3, M. Bratu) – Irobiso 5
Rezerve: Eșanu, Linner, Stănică, Hanca, Ludewig, Bratu, Boțogan, Radu, Demirel, V. Gheorghe, Răducan, B. Marian
Antrenor: Mehmet Topal
Arbitru: Călin Iulian (Ştefăneşti – Argeş)/ Asistenți: Badea Marius (Râmnicu Vâlcea – Vâlcea) și Marchidanu Marius Cristian (Brăila – Brăila)/ Arbitru VAR: Dima Iulian (Bucureşti – Bucureşti)/ Arbitru AVAR: Trandafir Cristina Mariana (Bucureşti – Bucureşti)
SUPERLIGA – Programul Etapei a 2-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 28 martie
Play-out/ Unirea Slobozia – Petrolul Ploiești 0-0
Ora 20.30/ Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Hermannstadt
Sâmbătă, 29 martie
Ora 14.30/ Play-out/ FC Botoșani – Farul Constanța
Ora 20.00/ Play-Off/ FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova
Duminică, 30 martie
Ora 15.00/ Play-out/ Politehnica Iași – UTA Arad
Ora 20.30/ Play-Off/ Dinamo București – FCSB
Luni, 31 martie
Ora 17.30/ Play-out/ Gloria Buzău – Oțelul Galați
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 3 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



