La Clinceni, pe un teren denivelat – unde ieri s-a jucat Metaloglobus vs ACSM Reșița, scor 0-4, din prima rundă a play-off-ului Ligii 2 – Petrolul Ploiești a remizat cu Unirea Slobozia, scor 0-0. Este primul punct obținut de ploieșteni în actualul play-out de SuperLiga, după înfrângerea suferită în fața FC Botoșani, 0-2, din prima etapă.
La finalul jocului, Gicu Grozav – căpitanul lupilor galbeni – s-a arătat dezamăgit de rezultatul final, dar și de eternele probleme care nu țin de latura sportivă. Evident, este vorba de bani!
„Sunt supărat pentru că nu am reușit să obținem toate cele trei puncte. Dacă stau și mă gândesc, am fi putut chiar să pierdem.
A fost un meci echilibrat, un 0-0, cu două cartonașe roșii. Am avut și noi câteva șanse, două-trei în prima repriză. Mergem mai departe, este un punct câștigat. Bine că i-am ținut acolo jos. Avem o săptămână, ne pregătim și ne revenim.
Un singur punct din șase este puțin pentru Petrolul. Ce putem face?! Să muncim mai mult. Astăzi atât s-a putut, mergem mai departe.

E bine cu Mehmet Topal, însă, din punctul meu de vedere, totul depinde de noi. Noi jucăm, noi intrăm pe teren și trebuie să demonstrăm că merităm să jucăm la Petrolul.
Nu vreau să intru în detalii, sunt multe alte probleme pe lângă cele sportive, însă nu vreau să adâncesc subiectul, puteți întreba conducerea.
Petrolul și-a propus să câștige play-out-ul, însă suntem conștienți că va fi greu. Se poate întâmpla orice, însă muncim și încercăm să dăm totul la fiecare meci”, a declarat Gicu Grozav la „Digi Sport Special”.
SuperLiga// Unirea Slobozia vs Petrolul 0-0>> Rezumat Video>> Atât s-a putut astăzi!
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 9 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoDinamo a oficializat transferul lui Dean Zandbergen!/ Sheriff Sinyan a semnat cu Rapid!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA și FCSB!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...




