Kosovarul Ermal Krasniki, CFR Cluj, este următorul jucător de care gruparea clujeană s-ar putea despărți în urmatorele 72 de ore. Patronul CFR-ului susține că pe adresa clubului au sosit trei oferte serioase și generoase.
”Pentru Krasniqi avem trei oferte în acest moment. Una din Franța, alta din Germania și încă o echipă din Italia. 99% este plecat pentru o sumă de peste 5 milioane de euro. Tratativele sunt avansate, e un jucător foarte bun, de top”, a declarat Nelu Varga, într-o intervenție la iAMsport.ro.
Potrivit Transfermarkt, cota de piață a kosovarului Ermal Krasniqi de 1,4 milioane de euro.

Foto// cfr1907.ro
Krasniki a fost transferat de la campioana Kosovo, Balkani, la dorința expresă a lui Dan Petrescu, pentru doar 200.000 de euro.
În această vară, principala preocupare a grupării din Gruia a fost diminuarea datoriilor (n.red. ultras24.ro – după unele informatii în jur de 45 de milioane de euro ) și efectuarea de transferuri avantajoase.
„Ne-am săturat să fim papagali să aducem bani de acasă. Am plătit datoriile, suntem chiar pe plus acum. Este an de reconstrucție la CFR Cluj, anunț și fanii pe această cale. Vrem să refacem echipa să avem o balanță financiară solidă apoi să atacăm de la anul Champions League, acolo vreau eu”, a mai afirmat Nelu Varga.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 50 de minute agoLiga de Tineret și Liga Elitelor U17 – Rezultatele partidelor etapei 10 play-off/out/ Farul „luminează” în ambele categorii de vârstă
Campionatele rezervate juniorilor – Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 – s-au reluat...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 3 ore agoPreședintele AFAN îl contrazice pe Daniel Niculae ( președinte Hermannstadt): „Strănii au posibilitatea să-și denunțe contractul dacă n-au fost plătiți mai mult de două luni!”
Daniel Niculae, președintele FC Hermannstadt, a declarat la finalul partidei cu Petrolul Ploiești, scor...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 15 ore agoSuperLiga – Play-off/ CSU Craiova – Rapid 1-0/ Craiova câștigă și o egalează pe U Cluj/ Rezumat Video/ Giuleșetenii, fără șut pe poarta adversă!
Universitatea Craiova s-a impus în fața Rapid București, scor 1-0, în etapa 5 din...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoSuperLiga – Play-out// Petrolul Ploiești – FC Hermannstadt 1-1/ Abonate la remiză!/ Rezumat Video/ Kevin Ciubotaru, eliminat în prelungirile meciului!
Petrolul Ploiești și FC Hermannstadt au remizat, scor 1-1, într-un meci din runda 5...





You must be logged in to post a comment Login