Cu o zi îninatea partidei UTA vs Politehnica Iași, Mircea Rednic, tehnicianul echipei arădene, a susținut o conferință de presă. Printre subiectele abordate s-a numărat și transferul mijlocașului Răzvan Oaidă la Universitatea Cluj, care, în prealabil, i-ar fi promis lui Rednic și Meszar că va semna cu UTA.
”Oaidă m-a sunat, dar l-am întrebat: `Pe Meszar l-ai sunat?`. Am înțeles că e copilul lui, a fost format la Atletico Arad. Nu știu dacă e o pierdere, poate așa, ca imagine. Totuși, venea un jucător cu experiență, eu asta caut, că în echipă nu avem adevărați lideri care în momentele dificile să intervină.
Toți sunt interesați de bani, vedeți ce-am pățit și noi sezonul trecut. Nici nu au stat de vorbă cu noi unii dintre jucători, au zis clar că vor atâta și au plecat.

Iar noi în competiție cu alte echipe nu putem face față din punct de vedere financiar. Au alte bugete, alți sponsori. Acolo au cel mai mic sponsor, și vă spun din sursă sigură, de vreo 80.000 de euro.
Și noi am luat de la ultimul sponsor vreo 15.000 de euro, dar asta e situația. Știam că o să ne fie greu, dar mai ales pe jucătorii români nu te poți baza. Pentru că nu mai există respect, nu mai există recunoștință, toată lumea numai pentru bani, bani, bani”, a spus Mircea Rednic.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga – Etapa 3// Rapid – CFR Cluj 3-1/ Fotbal intens în Giulești/ Rezumat Video/ Rapid a urcat pe primul loc în clasament
Spectacol total în Giulești, în partida dintre Rapid și CFR Cluj, scor 3-1, în...
-
Fotbal Intern
/ 10 ore agoSuperLiga – Etapa 3// Corvinul – Sepsi 1-1/ Decât nimic, e bun și un punct/ Rezumat Video
Corvinul Hunedoara nu a reușit să o învingă pe Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 1-1,...
By Bogdan Badiu -
Cupa Mondială 2026
/ 19 ore agoUEFA nu va fi fericită până nu-l „îngroapă” pe Gianni Infantino!/ A început Marea Bătălie!
Gianni Infantino și-a săpat singur groapa. Este deja cu un picior în ea, realizează...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Etapa 3// CSU Craiova vs. Petrolul 4-0/ Campioana s-a distrat cu Petrolul/ Rezumat Video/ „Lupii” s-au apărat cu frică și au atacat cu teamă!
Universitateaa Craiova și-a vărsat nervii acumulați după eliminarea din turul 2 preliminar Champions League...
By Ultras24
Cele mai citite
News Alert// FRF a stabilit "scorul final" al meciului trucat Jiul Petroșani vs. Vulturii Fărcășești: 171 de luni de suspendare, licență antrenor suspendată și amenzi de 375.000 de euro!iulie 28, 2026Ultras24


