Corvinul Hunedoara (Liga 2), câștigătoarea Cupei României, va da piept, în deplasare, cu Paksi, vicecampioana Ungariei, în prima manșă din primul tur preliminar al Europa League.
Întâlnirea dintre cele două formații este programată joi, 11 iulie, de la 20:00, și va putea fi urmărită în direct pe Digi Sport 1.
În cursul acestei seri, Corvinul Hunedoara a susținut antrenamentul oficial, iar antrenorul Florin Maxim și Alex Neacșa, căpitanul echipei, au susținut o conferință de presă.
Florin Maxim a declarat că a studiat jocul echipei maghiare și, indiferent de rezultatul meciului de joi, calificarea se va juca la Sibiu!


Foto – Florin Maxim (stânga), Alex Neacșa (dreapta) Emil Sebastian Popescu
„Suntem conștienți că întâlnim vicecampioana Ungariei, o echipă solidă și agresivă, însă nu ne temem de ea. Am studiat-o atent și cred câ mâine vom reuși să-i facem față, poate chiar să o surprindem. Calificarea se va juca la Sibiu, indiferent de rezultatul jocului de mâine”, a afirmat antrenorul Corvinului.
Lotul lui Paksi FC este cotat la 9,35 milioane de euro, iar al Corvinului Hunedoara la 5,74 milioane de euro.
În cazul în care va trece de Paksi, Corvinul o va înfrunta în turul 2 preliminar al Europa League pe Rijeka ( Croația, locul 2 în sezonul precedent).
Emil Sebastian POPESCU – corespondență Paksi (Ungaria).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoPatronul FCSB a anunțat transferul unui mijlocaș israelian!
Ofri Arad (27 de ani), ex- Kairat Almaty, este noul jucător al campioaneu României,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Andres Dumitrescu se întoarce în SuperLiga/ Fundașul stânga va juca în tricoul „lupilor”
Fundașul stânga Andres Dumitrescu (24 de ani) și-a reziliat contractul cu Slavia Praga și...
-
Fotbal Intern
/ 9 ore agoCe se întâmplă la Rapid?/ Giuleștenii au cedat doi jucători și alți doi se pregătesc de plecare, unul la Ploiești, celălalt la Arad!
FC Rapid București, club patronat de omul de afaceri Dan Șucu, s-a despărțit în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoSe inversează rolurile: Sampdoria transferă de la U Cluj!/ Alex Bota va îmbrăca tricoul Doriei sub formă de împrumut!
Universitatea Cluj l-a transferat pe fundașul central Andrei Coubiș de la Sampdoria și acum...
By Ultras24



