Naționala de rugby a României va debuta pe 4 februarie în noul sezon al Rugby Europe Championship urmând să întâlnească, în deplasare, Polonia. Stejarii abordează competiția cu un staff tehnic nou, alături de antrenorul pricipal, francezul David Gérard urmând să se afle un englez, un georgian, trei francezi și patru români.
Antrenor principal al Stejarilor, anunțat oficial în această postură în urmă cu o săptămână David Gérard, va avea în staff tehnicieni cu care a mai colaborat până acum.

Astfel, antrenorul care se va ocupa de treisferturi și faza de atac este Jonathan Edward Brooks Callard (57 ani), fost internațional englez care a evoluat pe postul de fundaș pentru echipa Angliei și pentru Bath, în prezent antrenor la Academia de rugby a Federației Engleze și antrenor al jocului cu piciorul la Bath.
Antrenorul pachetului de înaintare va fi georgianul Simon Maisuradze (37 ani), cel care antrenează acum echipa campioană a României, CS Dinamo. El s-a alăturat staff-ului buldogilor în luna mai a acestui an.
Raphaël Francois Saint-André (52 ani), fratele mai mic al lui Phillipe Saint-André, va fi antrenor asistent cu treisferturile. Acesta a mai lucrat cu echipa națională a Ungariei, în calitate de consultant tehnic și cu echipa Rusiei, în calitate de antrenor. De asemenea, a fost antrenorul de treisferturi al cluburilor Lyon și Dax.
În ceea ce privește pregătirea fizică, de aceasta se vor ocupa doi francezi, Michaël Dallery și Paul Céré-Labourdette, ambii făcând parte în ultimii ani din staff-ul tehnic al Portugaliei, și fostul Stejar, Daniel Carpo.
Staff-ul României:
David Gérard – antrenor principal
Jonathan Edward Brooks Callard – antrenor cu treisferturile (troacari) și atac
Simon Maisuradze – antrenor cu înaintarea
Raphaël Francois Saint-André – antrenor asistent cu treisferturile și îndemânare (skills)
Michaël Dallery – antrenor principal cu pregătirea fizică
Paul Cere-Labourdette – antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS
Daniel Carpo – antrenor secund cu pregătirea fizică & GPS
Daniel Răzvan Wanya Crîngu – medic
Marius Lică Todosi – kinetoterapeut
David Popa – analist video
Naționala de rugby a României va participa în 2024 la Rugby Europe Championship, unde se află în Grupa B, alături de Portugalia, Belgia și Polonia. Stejarii vor debuta în deplasare, pe 4 februarie, cu Polonia, după care vor avea două meciuri pe teren propriu, cu Belgia, pe 10 februarie și cu Portugalia, pe 17 februarie.

După partidele din grupă vor urma semifinalele, programate în weekendul 2-3 martie și finalele ce vor avea loc pe 17 martie, la Paris. În Grupa A se află Georgia, Spania, Germania și Țările de Jos.
În ediția trecută a competiției, România a ocupat locul 3, după ce a învins în finala mică, la Badajoz, Spania, cu 31-25.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Oțelul Galați vs. CFR Cluj 2-1/ Gălățenii obțin victoria în ultimele minute/ Rezumat Video/ „Feroviarii” – niciun transfer înregistrat!
Oțelul Galați a învins CFR Cluj, scor 2-1, în prima rundă a noului sezon...
By Bogdan Badiu -
Conference League
/ 6 ore agoCFR Cluj îi invită pe fani în charterul de Armenia, dar nu din dragoste/ Motivul e strict financiar!
CFR Cluj stă rău cu banii, unii spun că ar fi în moarte clinică,...
-
Fotbal Intern
/ 12 ore agoMeciuri amicale – 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24



