Naționala de rugby a României a pierdut primul meci din World Rugby Nations Cup, fiind învinsă de Chile cu 48-31 (27-17), într-o partidă care s-a disputat la Santiago de Chile. Meciul a fost transmis de TVR Sport.
Chile a încheiat primul sfert de oră în avantaj, scor 10-0: Berti eseu, Garafaluci lovitură de pedeapsă și transformare.
Stejarii au răspuns cu un eseu, după o fază prelungită de atac. Adrian Mitu a culcat balonul în terenul de țintă, iar Rupanu a trimis balonul printre bețe, pentru 7 la 10.
După un mol de margine bine rulat, Stejarii au reușit să treacă la conducere, după ce Buruiană a punctat printr-un eseu. Rupanu a transformat, scor 14 la 10 (’25).
Jucătorii echipei gazdă au dominat finalul primei reprize și au înscris 17 puncte, față de doar cele trei reușite de rugby-iștii români, 27-17, scorul pauzei.
Stejarii au început bine actul secund, Schwartz reușind o cursă spectaculoasă din propriul 22 până în terenul de țintă și Rupanu a pus alte două puncte pe tabelă, 27 la 24.
În minutul 47, România a rămas în 13 jucători după eliminarea temporară și a lui Andrei Mahu, notează site-ul FRR.ro.
În minutul 64, Chile a crescut din nou diferența, cu un eseu reușit de Sigren, Videla transformă, 41-31.
România termină meciul în atac, încercând marcarea unui nou eseu, însă gazdele se apără bine, astfel că scorul final rămâne 48-31.
În următorul meci, pe 11 iulie, România va întâlni la Montevideo, Uruguay. Partida are loc la ora 20:00, ora României, și este transmisă în direct de TVR Sport.
România:
1. Alexandru Savin (CS Rapid), 2. Ștefan Marko Buruiană (RC Narbonne), 3. Jean-Pierre Smith (CS Dinamo), 4. Nicolaas Immelman (CSM Știința Baia Mare), 5. Andrei Mahu (Massy), 6. Kemal Altinok (SCM USV Timișoara), 7. Cristi Boboc C (CSA Steaua), 8. Adrian Mitu (Soyaux -Angouleme), 9. Gabriel Rupanu (SCM USV Timișoara), 10. Daniel Plai (SCM USV Timișoara), 11. Iliesa Tiqe (SCM USV Timișoara), 12. Jason Tomane (CSM Știința Baia Mare), 13. Dylan Schwartz (CS Dinamo), 14. Nicolas Onuțu (RC Aubenas Vals), 15. Marius Simionescu (SCM USV Timișoara)

Foto – FRR.ro
Rezerve
16. Tudor Butnariu (SCM USV Timișoara), 17. Iulian Hartig (CS Dinamo), 18. Cosmin Manole (CS Dinamo), 19. Logan Weidner (CS Rapid), 20. Keanan Murray (CS Dinamo), 21. Alin Conache (CSA Steaua), 22. Mihai Graure (CS Dinamo), 23. Damian Bonaparte (CSA Steaua)
Staff tehnic: David Gérard – antrenor principal, Raphaël Saint-André – antrenor secund, Juan Pablo Orlandi – antrenor inaintare, Gareth Adamson – S&C, Fabian Bunu – video analist, Petra Melinte – doctor, Marius Todosi – kinetoterapeut, David Popa – manager.
Infor – FRR.ro
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a doua
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 48 de minute agoFRF a stabilit programul noului sezon de Liga 3 – ediția 2026/2027
Federația Română de Fotbal a stabilit joi, 20 august 2026, prin tragere la sorți,...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 3 ore agoBreaking// CFR Cluj a intrat în insolvență!/ Vezi decizia Tribunalului Comercial Cluj!
Tribunalul Comercial Cluj a admis cererea CFR Cluj şi a deschis procedura de insolvenţă....
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 4 ore agoDaniel Paraschiv nu a încheiat socotelile cu Rapid!/ Ședințele C.N.S.L. nu se țin fără prezența UTA Arad!
Atacantul Daniel Paraschiv s-a despărțit definitiv de clubul spaniol Real Oviedo, după scurtul stagiu...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 6 ore agoCFR Cluj, în fața insolvenței, dar și a FIFA!
Tribunalul Comercial Cluj va decide astăzi, 20 august, forma juridică a CFR Cluj, dacă...
By Ultras24




