Conducerea clubului Universitatea Cluj a anunțat în cursul serii de sâmbătă, 18 octombrie, despărțirea de antrenorul Ioan Ovidiu Sabău, după meciul pierdut de echipa clujeană în fața FC Botoșani, sco 0-2, din cadrul etapei a 13-a a SuperLigii.
La 30 de minute după încheierea partidei, după flash-interviu, Neluțu Sabău a participat la o ședință ad-hoc cu șefii clubului!
„În urma solicitării formulate în această seară de antrenorul Ioan Ovidiu Sabau, FC Universitatea Cluj a acceptat rezilierea, pe cale amiabilă, a contractului.
Decizia luată de comun acord urmează să fie formalizată în cel mai scurt timp.

FC Universitatea Cluj îi mulțumește lui Ioan Ovidiu Sabău pentru munca depusă la club în acest mandat, încununată cu calificarea în Conference League la finalul sezonului trecut.”, este comunicatul celor de la „U” Cluj.
De citit și alte două materiale:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 7 minute agoOficial// Oțelul Galați – două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!
Într-o singură zi, Oțelul Galați a anunțat perfectarea a două transferuri. Este vorba despre...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o oră agoTrei penalty-uri, două transformate, în Botoșani vs. Sepsi 5-0
FC Botoșani i-a dat cu „terenul în cap” nou-promovatei Sepsi, scor 5-0, într-un meci...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Etapa a 6-a – Ionuț Chirilă, desființat ca antrenor de Slobozia!/ 38 de goluri înscrise în 9 partide!
Etapa a 6-a a Ligii 2 Casa pariurilor a început vineri, 4 septembrie, la...
-
Din Voleu
/ 17 ore agoTransferul lui Karlo Muhar la FCSB a intrat în stand-by!
FCSB a rezolvat transferurile lui Denis Drăguș și Meriton Korenica, dar nu și pe...
By Ultras24




