Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.
Ioan Ovidiu sabău a fost desemnat antreonul ultimei runde a SuperLigii, iar trei din cei patru funfași provin de la „U” Cluj, echipa lui Sabău.
Iată cum arată echipa ideală a etapei a șasea:
PORTAR
Ioannis Anestis (FC Botoșani) – Caz unic în cei 11 ani de când LPF prezintă ,,Echipa etapei”! Deși a luat trei goluri, a prins unsprezecele ideal, asta datorită celor 12 intervenții, multe dintre ele fiind de-a dreptul spectaculoase.
FUNDAŞI
Dino Mikanović (Universitatea Cluj) – Al doilea său joc în SuperLigă, a doua prezență în ,,Echipa etapei”, asta după ce a marcat singurul gol al meciului de la Ovidiu.
Dorin Codrea (Universitatea Cluj) – A avut mult de muncă în disputele cu jucătorii dobrogenilor, dar a făcut față cu brio, fiind invincibil în duelurile cu adversarii.
Alexandru Dinu (Unirea Slobozia) – Pe lângă prestația bună din defensivă, și-a mobilizat excelent colegii, din postura de căpitan, făcându-i să creadă în victorie și când erau conduși de adversar.
Alexandru Chipciu (Universitatea Cluj) – A depus un efort fantastic pe toată durata partidei. A acoperit excelent întreg flancul stâng.
MIJLOCAŞI
Meriton Korenica (CFR 1907 Cluj) – A fost la înălțime! Gol și pasă decisivă într-un meci plin de suspans.
Roberto Sierra (FC Argeș) – Mijlocașul spaniol a marcat pentru a doua oară în acest sezon.
Mihai Lixandru (FCSB) – Pe lângă golul marcat, a făcut foarte bine ambele faze de joc.
Florin Purece (Unirea Slobozia) – Intrat la pauză, a schimbat jocul echipei. A înscris ambele goluri ale ialomițenilor.
ATACANŢI
Steven Nsimba (Universitatea Craiova) – Din nou, puternicul vârf al oltenlor s-a dovedit a fi decisiv. A bifat a doua dublă din sezonul în curs.
Elvir Koljic (FC Rapid) – Intrat în repriza secundă, a marcat ambele goluri ale giuleștenilor și a ajuns la 45 de reușite în 151 de meciuri jucate în SuperLigă.
ANTRENORUL ETAPEI
Ioan Ovidiu Sabău (Universitatea Cluj) – A gestionat perfect momentele dificile din meciul cu Farul, la finalul căruia s-a bucurat de victorie împreună cu elevii săi.
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 5 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 18 ore agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoOficial// În ultimele 24 de ore, UTA a transferat un fundaș central și un atacant/ CV-ul fundașului e O.K.!
UTA l-a înlocuit pe Florent Poulolo, plecat în această vară la U Cluj, cu...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

