Fundașul Edgar Ie’ (29 ani, Guineea Bisau) este așteptat de oficialii lui Dinamo în cursul zilei de mâine, joi 15 februarie. să sosească în București, iar de vineri să se alăture lotului condus de Zeljko Kopic.
„Nu am semnat, încă nu e oficial. Sperăm să fie vineri cu noi. O să ajungă mâine seară și vineri sperăm să fie. Sunt genul de jucători care au niște experiențe foarte importante, niște dueluri cu tensiuni mari tocmai pentru a ne da plus valoarea în meciurile foarte grele.

În astfel de jocuri, jucători mai tineri ar putea să cedeze mult mai ușor. Da, este ultimul transfer”, a declarat Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo. la Prosport Live.
Edagr Ie’, care deține și cetățenia portugheză, a început fotbalul la juniorii lui Sporting Lisabona. A fost cumpărat de Barcelona pentru 1,7 milioane de euro și a jucat la echipa a doua, de unde a ajuns la Villareal B, iar apoi s-a întors în Portugalia, la Belenenses. Clubul francez Lille l-a cumpărat cu 3,5 milioane de euro. A mai jucat la Nantes, Feyenoord, Trabzonspor. Edgar Ie a evoluat ultima oară pentru Bașakșehir Istanbul, de care s-a despărțit în această iarnă.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupa Romaniei 2025/2026
/ 6 ore agoCupa României Betano – Semifinala 2// Dinamo vs. CSU Craiova 1-1, (1-4 d.l.d.)/ U Cluj – CSU Craiova, finala Cupei României Betano/ Rezumat Video/ Laurențiu Popescu – eroul Băniei!
La Sibiu, pe 13 mai, U Cluj și Universitatea Craiova, primele două clasate înaintea...
-
Fotbal Intern
/ 7 ore agoLiga 2 – Etapa 6 – Victorie dramatică obținută de FC Bihor, contra lui Sepsi, cu 3-2!/ Bogdan Vătăjelu – „gol de aur” în 90+3!/ Erik Lincar și antrenorul cu portarii de la Sepsi, eliminați de Horațiu Feșnic!
FC Bihor a învins-o dramatic pe Sepsi Sfântu Gheorghe, scor 3-2 (2-0), în runda...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 11 ore agoPeluza Nord a FC Rapid 1923 rămâne fără voce până la finalul sezonului de SuperLiga!
Peluza Nord a FC Rapid 1923 a anunțat, prin intermediul unui comunicat oficial, că...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoLiga 2 – Joi, primul meci din returul play-off-ului/ Cele 8 partide din play-out se dispută sâmbătă, de la ora 11.00
Startul în returul play-off-ului Ligii 2 Casa Pariurilor se dă joi, la Oradea, de...
Cele mai citite
Liga 3 - Rezultatele etapei 3 play-off/out/ O nouă victorie la scor mic obținută de Poli Timișoaraaprilie 17, 2026Codin Samoila


