Fotbal Intern

SuperLiga – Cristiano Bergodi, desemnat antrenorul etapei la meciul de debut pe banca lui „U” Cluj!/ Echipa etapei a 14-a

Published on

Cristiano Bergodi a debutat cu dreptul pe banca tehnică a Universității Cluj, 2-1 cu Oțelul Galați, iar analiștii Ligii Profesioniste de Fotbal l-au răsplătit cu titlul onorific drept antrenorul rundei a 14-a a Superligii!

Rapid București și Farul Constanța sunt echipele cu cei mai mulți jucători în echipa etapei, ambele cu câte 3 jucători.

FC Botoșani, liderul SuperLigii, la egalitate de puncte cu Rapid, are cu 2 jucători în primul 11, în timp ce FCSB, „U” Cluj și Dinamo au câte un jucător în echipa rundei a 14-a.

PORTAR

Alexandru Buzbuchi (Farul Constanța) – A închis excelent poarta. A bifat al doilea meci la rând fără gol încasat.

FUNDAŞI

Cristian Manea (FC Rapid) – Trece printr-o perioadă formidabilă. A doua etapă consecutivă când punctează și pe tabelă.

Ionuț Larie (Farul Constanța) – Căpitanul dobrogenilor a sărbătorit meciul 400 în SuperLigă cu o prestație ireproșabilă.

Kennedy Boateng (Dinamo) – Puternicul fundaș dinamovist a marcat golul care le-a adus bucureștenilor un punct.

Alexandru Țigănașu (FC Botoșani) – Veteranul botoșănenilor trăiește un sezon de vis! Și-a recâștigat postul de titular la începutul sezonului și a rămas om de bază în sistemul gândit de Leo Grozavu.

MIJLOCAŞI

Tobias Christensen (FC Rapid) – Este dirijorul giuleștenilor de la centrul terenului. Implicat total în fiecare meci.

Charles Petro (FC Botoșani) – A înscris primul său gol în campionatul României. A fost cel mai bun jucător al liderului din meciul din această rundă.

Florin Tănase (FCSB) – Gol și pasă decisivă. Este jucătorul cu cele mai multe contribuții ofensive din primele 14 runde.

ATACANŢI

Narek Grigoryan (Farul Constanța) – A marcat și a fost implicat în multe alte acțiuni ofensive.

Jovo Lukić (Universitatea Cluj) – Face un sezon excelent în tricoul studenților clujeni. A ajuns la șase goluri în ediția curentă.

Claudiu Petrila (FC Rapid) – A deschis drumul Rapidului spre o nouă victorie și a pus presiune pe adversari.

ANTRENORUL ETAPEI

Cristiano Bergodi (Universitatea Cluj) – A debutat cu dreptul pe banca studenților ardeleni, reușind o victorie pe un teren unde se câștigă foarte greu.

Info + foto/ LPF.ro

SuperLiga – MVP-urile etapei a 14-a/ Rezultate + Clasament + Programul rundelor 15 și 16!

Popular Posts

Exit mobile version