CFR Cluj se află în imposibilitatea legitimării celor 8 jucători aduși în această vară, din cauza datoriei de aproximativ 1,5 milioane de euro către foștii jucători.
Cu toate acestea, conducerea clubului cluean a anunțat perfectarea celui de-al 9-lea transfer. În vestiarul „feroviarilor” și-a făcut apariția mijlocașul central portughez Bruno Costa (29 de ani), ultima dată la Gimhae FC 2008 (Liga 2 – Coreea de Sud).
„Bem-vindo, Bruno Costa
CFRiști, avem plăcerea să vă anunțăm că, începând de astăzi, Bruno Costa va îmbrăca tricoul alb-vișiniu.
Mijlocaș polivalent în vârstă de 29 de ani, Bruno Costa este un produs al academiei FC Porto, club pentru care a bifat 47 de apariții la prima echipă, inclusiv în UEFA Champions League și UEFA Europa League.
În tricoul ‘dragonilor’, portughezul a cucerit două titluri de campion al Portugaliei, trei Cupe ale Portugaliei, o Cupă a Ligii și o Supercupă a Portugaliei.
La nivel de seniori, Bruno a adunat peste 100 de meciuri în campionat și Cupă pentru formații de primă ligă precum FC Porto, Paços de Ferreira, CD Nacional și Vizela.
De-a lungul carierei, a mai evoluat în Franța, pentru Valenciennes, dar și în Coreea de Sud, unde a îmbrăcat tricoul formațiilor Gyeongnam FC și Gimhae FC 2008.
Îi urăm bun venit în familia CFR și mult succes în tricoul alb-vișiniu! Să aibă parte de cât mai multe realizări alături de echipa noastră.”, a este comunicatul celor de la CFR Cluj.
400.000 de euro este cota de piață a lui Bruno Costa, potrivit Transfermakt.com.