Duminică, 25 mai, pe stadionul „Eugen Popescu” din Târgoviște s-a disputat finalei Cupei de Tineret dintre Concordia Chiajna și Universitatea Craiova.
Universitatea Craiova a deschis scorul prin Ștefan Bană, cu un șut puternic din afara careului, ajutat și de o deviere a unui adversar. Același Bană a majorat scorul în minutul 29, cu un șut plasat din interiorul careului, pentru ca Rareș Tomșa să stabilească scorul primei jumătăți a meciului, din penalty.
Foto Răzvan Păsărică/ Sport Pictures – FRF.ro
Concordia Chiajna a reușit să marcheze în debutul celei de-a doua reprize, prin Lucian Iacovache, dintr-o lovitură liberă executată perfect. Ultimul gol al partidei a fost reușit de Robert Chifa, în minutul 90+3.
Cel mai bun jucător al finalei a fost ales jucătorul Universității, Robert Chifa.
Pentru Universitatea Craiova urmează duelul pentru trofeul Supercupei de Tineret, împotriva campioanei Ligii de Tineret, FCSB, pe 31 mai. Meciul se va juca pe terenul formației bucureștene.
Foto Răzvan Păsărică/ Sport Pictures – FRF.ro
Concordia Chiajna – Universitatea Craiova 1-4
Au marcat: Lucian Iacovache (53) / Ștefan Bană (16, 29), Rareș Tomșa (45-pen.), Robert Chifa (90+3)