Pe „Ion Oblemenco”, în antepenultima partidă a rundei a 22-a din SuperLiga, Dinamo a încheiat la egalitate cu Universitatea Craiova, scor 1-1. Golurile au fost marcate de Mitriță (’36 – penalty) și Boateng (’48).
MVP-ul meciului a fost portarul Alexandru Roșca (Dinamo) – nota 9 acordată de ultras24.ro – autorul a patru parade senzaționale!
La flash-interviul de la finalul confruntării, Zeljko Kopic a declarat că echipa sa ar fi putut încasa mai multe goluri, Tehnicianul lui Dinamo a ținut să-l felicite pe portarul Roșca, însă nu s-a ferit să rostească și câteva vorbe despre proaspătul venit Alex Pop.
”Am câștigat un punct important. Am avut posesia, dar nu am fost periculoși în ultimii 30 de metri, Craiova a fost. Nu am făcut un pressing bun. Roșca a fost spectaculos, felicitări lui.
Nu este ușor să joci pentru Dinamo, trebuie să te adaptezi (n.r.-se referă la Alex Pop). Ne lipseau niște lucruri, am avut mai multe probleme de organizare. Au fost niște greșeli de comunicare între jucători. La pauză am schimbat ceva care a făcut ca noi să merităm acest punct.

Golubovic a jucat foarte bine, dar Roșca și-a așteptat șansa. A evoluat foarte bine, a profitat de ea și nu aveam niciun motiv să-l schimb. E un portar bun și o speranță importantă pentru fotbalul românesc.
Am fost puțini dezechilibrați la mai multe faze, Craiova a scăpat de câteva ori. Nu știu cu cine o să-l înlocuiesc pe Boateng (n.red. suspendat pentru cumulul de cartonașe galbene) Nu este prima oară când ne aflăm într-o poziție dificilă”, a declarat Kopic, la Digi Sport.
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – Etapa 3// CSU Craiova vs. Petrolul 4-0/ Campioana s-a distrat cu Petrolul/ Rezumat Video/ „Lupii” s-au apărat cu frică și au atacat cu teamă!
Universitateaa Craiova și-a vărsat nervii acumulați după eliminarea din turul 2 preliminar Champions League...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 5 ore agoSuperLiga – Etapa 3// FC Voluntari – UTA 1-0/ Schieb șutează, Gorcea gafează, Voluntari câștigă!/ Rezumat Video/ Debut împiedicat de sezon pentru arădeni
FC Voluntari a obținut primul succes de la revenirea în SuperLiga, contra UTA Arad,...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoLiga 2 – Rezultatele celor 8 meciuri jucate în prima rundă/ Doar 10 echipe, din 22, au drept de promovare în SuperLiga!
Noul sezon al Ligii 2 Casa Pariurilor debutează azi, 1 august, pe caniculă, însă...
-
Fotbal Intern
/ o zi agoSuperLiga – Etapa 3// Oțelul vs. Dinamo 1-1/ Patrick, gol în fiecare etapă!/ Rezumat Video/ Dinamo are nevoie urgentă de fundași centrali!
Oțelul Galați și Dinamo București au încheiat la egalitate, scor 1-1, în al doilea...
By Noval Adrian
Cele mai citite
News Alert// FRF a stabilit "scorul final" al meciului trucat Jiul Petroșani vs. Vulturii Fărcășești: 171 de luni de suspendare, licență antrenor suspendată și amenzi de 375.000 de euro!iulie 28, 2026Ultras24


