Dinamo București a câștigat primul meci ofiicial din 2026, 1-0 contra U Cluj, în etapa a 22-a a SuperLigii, prin golul marcat de Karamoko (41), și a urcat pe locul 2, cu 41 de puncte.
La finalul meciului, Zeljko Kopic, antrenorul croat al celor de la Dinamo, a spus că a fost mulțumit de prestația jucătorilor săi, dar, deși echipa se află la doar un punct de primul loc, își dorește în continuare transferuri.
”Trebuie să fiu satisfăcut la final cu tot ce am reușit să facem pe teren. Trebuie să continuăm așa. Echipa, ca întreg, a jucat bine.
L-am adus pe Selmani la un nivel foarte bun. Acum ne așteptăm la acest lucru de la Karamoko. Cred că este cel mai bun sezon al său. Când ai o asemenea calitate, trebuie să-ți stabilești un obiectiv important.

Da, insist că mai am nevoie de jucători. Jucăm bine, dar mai am nevoie de întăriri. Nu știu când vor ajunge la echipă. Eu mă ocup de joc, de pregătirea meciurilor.
În general vorbim de jucători tineri români. Sentimentul e că avem nevoie și de maturitate. Cred că acum putem atrage jucători de un nivel mai ridicat. Am nevoie de jucători tineri care să-și arate personalitatea.”, a declarat Zeljko Kopic, la microfonul Digi Sport TV.
Alex Chipciu, după victoria lui Dinamo contra U Cluj: „A fost un mic haos pe teren”
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga// FCSB – FK Csikszereda 1-0/ Cisotti, salvatorul FCSB!/ Rezumat Video/ Campioana rămâne în lupta pentru TOP 6!
Victorie scurtă obținută de FCSB contra FK Csikszereda, scor 1-0, într-o partidă jucată în...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoSuperLiga// Farul – Universitatea Craiova 4-1/ Liderul a încurcat-o rău la malul mării!/ Rezumat Video/ 4 șuturi pe poartă, tot atâtea goluri!
Farul Constanța a spulberat-o pe Universitatea Craiova, scor 4-1, într-un meci disputat pe vânt...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 11 ore agoFCSB, aproape de a realiza un nou transfer/ MM Stoica negociază cu jucătorul, după ce Oțelul a acceptat noua ofertă
Cu opt zile înaintea închiderii perioadei de mercato, FCSB este decisă să-și întărească lotul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 13 ore agoCristiano Bergodi spune că U Cluj e pe un drum foarte bun: „Suntem competitivi, sunt mulțumit de joc!”
U Cluj a urcat pe locul 5 în ierarhia SuperLigii, cu 39 de puncte,...
By Ultras24



