FC Argeș a învins Universitatea Craiova chiar pe „Ion Oblemenco”, scor 1-0, în prima partidă a play-off-ului SuperLigii, ediția 2025/26. Golul victoriei a fost înscris de Adel Bettaieb, printr-o execuție spectaculoasă, în minutul 26.
Formația olteană a trimis doar două șuturi pe spațiul porții adverse și a irosit o singură mare ocazie de gol, prin Assad Al Hamlayi, luft din 6 metri, singur cu portarul Căbuz. De partea cealaltă, Argeșul a dat dovadă de mult pragmatism, vecin cu cinismul, gol la singurul șut pe spațiul porții oltene.
Victoria FC Argeș în Bănie a dinamitat lupta la titlu. Acum, după un singur meci, parcurgând în fugă clasamentul, se poate spune că toate cele 6 echipe sunt favorite la câștigarea campionatului, în proporții aproape egale!
Universitatea Craiova poate ajunge pe locul doi în urma acestei etape, dacă Rapid va câștiga derby-ul cu Dinamo, programat sâmbătă, la ora 21:00, și egalată la puncte de U Cluj sau CFR Cluj, dacă Derby-ul Clujului nu se încheie cu o remiză.

Sursă: captură Flashscore
La finalul meciului de la Craiova, Dani Coman, președintele clubului piteștean, a spus că FC Argeș va juca la victorie toate meciurile rămase din play-off însă a evitat să vorbească despre candidatura formației sale la titlu.
„Sunt fericit. Am întâlnit echipa de pe primul loc, o echipă foarte bună, care an de an se luptă la câștigarea campionatului. Dar am demonstrat și noi că suntem o echipă în creștere, o echipă așa cum ne dorim să fim – să creștem organic și să avem rezultate.
Am demonstrat azi și nu numai azi. Am câștigat și la FCSB, și la CFR Cluj, și la Dinamo și la Craiova. Înseamnă că nu întâmplător suntem în play-off-ului campionatului.
Așa cum am spus-o la începutul play-off-ului, fiecare meci îl vom trata la fel, adică la victorie, indiferent de adversar. Ne cunoaștem limitele, știm ceea ce putem să facem, știm unde putem ajunge. Vom juca la victorie, chiar dacă trebuie să recunoaștem că întâlnim echipe mai bune din toate punctele de vedere, însă noi compensăm prin alte lucruri.

Dani Coman – foto – ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
E extraordinar să câștigi pe Oblemenco contra Craiovei, echipa de pe primul loc. Asta arată că avem jucători de calitate, un grup unit, un staff tehnic care știe să pregătească fiecare meci indiferent de adversar.
Din punctul meu de vedere, Craiova are cel mai bun lot. Este adevărat că au avut și absențe astăzi, dar și noi am avut.”, a declarat Dani Coman, la finalul partidei de pe stadionul craiovean.
Programul Etapei 1 – Play-off/out:
Vineri, 13 martie
Play -out/ UTA Arad – FC Hermannstadt 3-2/ Tiberiu Căpușă (2), Alexandru Benga (6), Alin Roman (53) – Aurelian Chițu (59), Sergiu Buș (90+2)
Play -off/ Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1/ Adel Bettaieb (26)
Sâmbătă, 14 martie
Play-out/ Ora 18.15 Oțelul Galați – FK Csikszereda Miercurea Ciuc
Play-off/ Ora 21.00 FC Rapid – Dinamo București
Duminică, 15 martie
Play-out/ Ora 15.00 Farul Constanța – Petrolul Ploiești
Play-out/ Ora 20.30 FCSB – FC Metaloglobus București
Luni, 16 martie
Play-out/ Ora 17.30 FC Botoșani – Unirea Slobozia
Play-off/ Ora 20.30 Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj
Programul Etapei 2 – Play-off/out:
Joi, 19 martie
Play-off/ Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Craiova
Vineri, 20 martie
Play-out/Ora 19.00 FCSB – UTA Arad
Play-off/ Ora 21.45 CFR 1907 Cluj – FC Rapid
Sâmbătă, 21 martie
Play-out/Ora 15.00 FC Metaloglobus București – Petrolul Ploiești
Play-out/Ora 17.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanța
Play-off/ Ora 20.30 FC Argeș – Universitatea Cluj
Duminică, 22 martie
Play-out/Ora 19.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Luni, 23 martie
Play-out/Ora 20.30 Oțelul Galați – Unirea Slobozia
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoLiga 2 – Play-off – Ultima Etapă// Corvinul și Sepsi – promovate în SuperLiga!/ Voluntari și Chindia merg la baraj/ Remiză în primul meci de baraj pentru menținere L2!
Cele trei partide din ultima rundă a play-off-ului Ligii 2 Casa pariurilor s-au disputat...
By Silviu Coman -
Din Voleu
/ 19 ore agoCostel Gâlcă pleacă de la Rapid!/ Atac dur la conducerea clubului: „N-am avut putere de decizie. Opinia mea nu prea a contat și s-a văzut în timp”
Antrenorul Rapidului și-a anunțat plecarea de pe banca giuleștenilor, în urma rezultatului de egalitate înregistrat...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga – Play-off// FC Argeș – Rapid 2-2/ Meci cu de toate!/ Rezumat Video/ Rapid nu mai ajunge la barajul pentru Conference League
FC Argeș și Rapid București au remizat, scor 2-2, în primul meci al rundei...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ o zi agoNews SuperLiga// Adrian Mihalcea rămâne la Arad/ Raul Opruț, contract prelungit cu Dinamo
Adrian Mihalcea a purtat o nouă discuție cu Alexandru Meszar, finanțatorul clubului UTA, la...
By Ultras24
Cele mai citite
Liga 3 - Etapa 7 - Play-off/out// 27 de meciuri se dispută de la ora 18.00/ Rezultatele partidelor jucate vineri/ Sărbătoare în Zăvoi!/ 15 echipe sunt deja retrogradate. Au mai rămas trei locuri!mai 15, 2026Codin Samoila
Oficial// Două "catastrofe" delegate să împartă dreptatea la CSU Craiova vs. U Clujmai 14, 2026Codin Samoila
