În această noapte, la New York, Sorana Cîrstea joacă cu Karolina Muchova (Cehia) pentru ACCEDEREA în SEMIFINALE US OPEN 2023, ultimul Mare Șlem al anului.
Pentru Sorana Cîrstea au trecut mai bine de 14 ani de când a jucat primul și singurul său sfert de finală de Grand Slam, la Roland-Garros, pe când avea 19 ani. Atunci, Cârstea le-a învins pe Carolina Wozniacki și Jelena Jankovic, însă a pierdut calificarea în semifinale în fața lui Sam Stosur.

foto// digisport
Altfel spus/scris, Sorana Cîrstea se află în fața unei pagini albe de istorie sportivă și care, de această dată, poate fi și scrisă.
Anii petrecuți pe terenurile de tenis, victoriile înregistrate, înfrângerile suferite, șicanele unor colege de echipă națională, sa nu trecem și peste acest aspect, angajarea unui antrenor priceput și, de ce nu, trecerea în vârstă, au schimbat-o radical pe Sorana Cîrstea.
Sorana Cîrstea a mai priceput că nu statutul de „fată sexy” îi aduc glorie, puncte în clasamentul WTA și… bani.
Un amalgam de factori au dus la maturizarea jucătoarei din Târgoviște. La timp, însă pe final de carieră.
Revenind la meciul din această noapte, programat la ora 02.00 (miercuri, ora României), în meciurile directe, Karolina Muchova conduce cu 3-1. Jucătoarea din Cehia a câștigat prima lor confruntare la US Open în 2020 într-un tiebreak în setul al treilea, după ce a salvat trei mingi de meci consecutive.
Cele două s-au întâlnit deja de trei ori în 2023, fiecare confruntare încheindu-se în două seturi strânse (cehoaica a câștigat-o pe ultima la Montreal, 7-5, 6-4).
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoKarlo Muhar semnează cu FCSB/ Un jucător străin va pica de pe lista FCSB înregistrată la LPF
Karlo Muhar a negociat cu CFR Cluj și a primit undă verde pentru a...
By Ultras24 -
Fotbal Feminin
/ 4 ore agoSuperLiga Feminină – Etapa a 3-a – Gloria Bistrița a învins Farul, campioana en-titre/ Start în Liga 2 Feminină – 41 de goluri înscrise în 8 partide
SuperLiga Feminină de fotbal a programat sâmbătă, 5 septembrie, partidele etapei a treia, iar...
-
Fotbal Intern
/ 16 ore agoGălățenii au cedat în 90+4, la al 8-lea corner executat de Moruțan/ Oțelul – Rapid 0-1/ Patrick – eliminat în minutul 78
Rapid pleacă cu toate punctele de la Galați, 1-0 contra Oțelul, golul mântuirii picând...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 19 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17 – Rezultatele etapei a 7-a
Liga de Tineret și Liga Elitelor U17 au programat duminică, 6 septembrie, meciurile din...
By Ultras24
Cele mai citite
FRF a publicat Manualul de Clasificare a Academiilor/ Vezi noile modificări și actualul punctaj!august 31, 2026Ultras24
Liga 3 - Rezultatele partidelor disputate în etapa a doua/ FCSB 2 a încasat 9 goluri la Turnu Măgurele!/ "Tâmplarii" de la Blaj au învins Unirea Alba Iulia!septembrie 4, 2026Codin Samoila
Oficial// Oțelul Galați - două transferuri în aceeași zi, un fundaș central și un mijlocaș!septembrie 5, 2026Ultras24
