Fotbal Intern

Tony Da Silva a revenit pe banca Poli Iași/ Vezi ultimele noutăți din lotul echipei moldovene

Published on

Primarul Iașului, Mihai Chirică, a insistat pentru readucerea lusitanului Tony Da Silva pe banca tehnică a Politehnicii, după pierderea barajului de menținere / promovare în Superliga, pierdut în fața Metaloglobus București.

Joi seara, dupa trei zile de negocieri, Tony Da Silva (foto 1) a semnat un contract cu Poli Iași, obiectivul fiind promovarea la finele stagiunnii 2025-2026.

Din lotul care a părăsit SuperLiga, Politehnica mai are sub contract doar șase jucători: Mohammed Umar, Tailson, Ionuț Ailenei, Cătălin Creț, Ștefan Ștefanovici și Rareș Ispas (accidentat).

Până la reunirea lotului, programată pentru joia viitoare, conducerea clubului negociază prelungirea contractelor cu alți patru fotbaliști: Jesus Fernandez (foto 2), Sekou Camara, Toma Niga și Samuel Gouet.

Mijlocașul Dragoș Iancu, ex- FC Hermannstadt, este așteptat săptămâna viitoare la Iași, deși jucătorul a solicitat rezilerea contractului semnat în urmă cu mai bine de o lună și jumătate, înainte ca echipa să retrogradeze în Liga 2. 

Popular Posts

Exit mobile version