SuperLiga României și-a reluat acitivitatea, runda a 17-a fiind deschisă de partida FK Csikszereda vs. Unirea Slobozia. Au câștigat ciucanii, cu 2-1, producându-le ialomițenilor a 6-a înfrângere consecutivă. Cele trei goluri s-au înscris în repriza a doua, când ceața a pus stăpânire totală pe arena din Miercurea Ciuc.!
În minutul 62, mijlocașul Vlad Pop (Slobozia) a restabilit egalitatea cu un șut de la aproximativ 50 de metri, profitând de ieșirea neinspirată a goalkeeper-ului Eduard Pap. Din cauza ceții, mingea a fost văzută abia când a intrat în poartă!
În urma acestui rezultat, Csikszereda a acumulat 16 puncte și a urcat, provizoriu, pe locul 13, în timp ce Unirea Slobozia rămâne cu cele 16 puncte și se situează, tot temporar, pe poziția a 11-a.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90 – Ialomițenii solicită penalty la intervenția lui Hegedus, dar VAR-ul îi transmite arbitrului Coza să dea drumul la joc. Andrei Prepeliță protestează și etse avertizat cu cartonașul galben!
Minutul 75 – GOL CSIKSZEREDA – Gazdele înscriu pentru a doua oară în acest meci. Paszka a pasat, Eppel a marcat!
Minutul 62 – GOL SLOBOZIA – Mijlocașul Vlad Pop îl vede pe Eduard Pap ieșit mult din poartă și expediază un șut puternic, de la aproximativ 50 de metri (!), mingea oprindu-se în plasa porții! Eduard Pap nu este la prima ispravă de acest gen!!!
Minutul 49 – GOL CSIKSZEREDA – Anderson Ceara trimite mingea în vinclul porții Unirii Slobozia!
Minutul 46 – S-a reluat meciul, iar ceața devine tot mai groasă!
Minutul 45+3 – Arbitrul Ionuț Coza fluieră sfârșitul primei reprize.
Minutul 41 – Ocazie Csikszereda! Jebari încearcă să-l lobeze pe Gurău, însă portarul Sloboziei reacționează în timp util și tabela rămâne nemodificată.
Minutul 24 – Eppel îl învinge pe Gurău, cu un șut din interiorul careului, la colțul scurt, însă jucătorul gazdelor se afla în poziție de offsaid și golul este anulat!
Minutul 20 – Gurău respinge în corner șutul trimis de Anderson Ceara, de la marginea careului!
Minutul 15 – Valuri de ceață se abat asupra arenei din Mieercurea Ciuc. Vizibilitatea este extrem de redusă.
Minutul 3 – Coadă reia din foarfecă, însă Eduard Pap reține.
Minutul 1 – A început partida de la Miercurea Ciuc!
FK CSIKSZEREDA vs. UNIREA SLOBOZIA 2-1
Au marcat: Anderson Ceara (49), Eppel (75) – Vlad Pop (62)
Csikszereda: Pap – Paszka, Palmes, Hegedus, Ferenczi – Veres (85, Csuros), Vegh – Ceara (85, Dusinszki), Jebari (70, Szalay), Bodo (90+3, Toth) – Eppel (90+2, S. Szilagyi)
Rezerve: M. Simon, Toth, Kajan, Szilagyi, Andrezly, Dusinszki, Celic, Csuros, Szalay, Gergely, Bloj, Bakos Antrenor: Robert Ilyeș
Unirea Slobozia: Gurău – A. Dorobanțu, Safronov, Antoche, Dragu – Coadă (70, Jeno), V. Pop – Afalna (55, Said), Papeau (82, E. Florescu), Bărbuț (55, Dulcea) – Renato Espinosa (70, Purece)
Rezerve: R. Popa, R. Negru, A. Dinu, Serbănică, A. Toma, E. Florescu, Hamdiji, Jeno, R. Deaconu, F. Purece, P. Dulcea, Said Antrenor: Andrei Prepeliță
Arbitru: Ionuț Coza/ Asistenți: Nicușor Marin și Marius Bobe/ Arbitru VAR: Cătălin Popa/ Asistent VAR: Lucian Rusandu/ Rezervă: Bogdan Dumitrache
Programul și Rezultatele Etapei a 17-a:
Vineri, 21 noiembrie
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Unirea Slobozia 2-1/ Anderson Ceara (49), Eppel (75) – Vlad Pop (62)
Ora 20.30 FC Argeș – Universitatea Craiova
Sâmbătă, 22 noiembrie
Ora 15.00 UTA Arad – Universitatea Cluj
Ora 20.30 FCSB – Petrolul Ploiești
Duminică, 23 noiembrie
Ora 17.30 Oțelul Galați – Farul Constanța
Ora 20.30 CFR 1907 Cluj – FC Rapid
Luni, 24 noiembrie
Ora 17.30 Metaloglobus București – FC Hermannstadt