
Unirea Slobozia a obținut un important succes în lupta pentru evitarea retrogradării, 2-0 contra UTA, într-o partidă din etapa a 4-a a play-out-ului SuperLigii, ediția 2024-2025.
După o primă repriză modestă, cu puține faze de poartă, în care ambele echipe au preferat să joace cu mingi lungi, la bătaie, actul secund a debutat cu gol în poarta garniturii lui Mircea Rednic.
În minutul 48, Afalna a intrat în posesia mingii, la 20 de metri de poarta UTA-ei, Vojtus s-a arătat la primire și, cum niciun apărător arădean nu i-a ieșit în cale, a șutat puternic, la colțul lung, mingea oprindu-se în poarta lui Iliev.
Reușita atacantului lituanian a fost aplaudată inclusiv de Adrian Mihalcea, tehnicianul grupării ilfovene.
Replica oaspeților a întârziat să apară și Slobozia a pus 2-0 pe tabelă. După o suită de atacuri duse pe flancul stâng, unde apăruse Bărbuț, georgianul Arabulli a împins mingea în poartă, dintr-un metru.
În minutele adiționale, Harrison a obținut un penalty și eliminarea lui Șerbănică, pentru al doilea cartonaș galben. Mpoku a tranaformat lovitura de pedeapsă, dar arădenii nu au mai avut timp și forță să egaleze. În schimb, Rednic nu a ezitat să intre în dialog cu Mihalcea, căruia i-a adresat câteva injurii printre dinți.
Slobozia a intrat în play-out cu 13 puncte și acum are 19, obținute din trei remize și o victorie, însă rămâne pe locul 15 în clasamentul general, la două puncte în urma Sepsi, în timp ce UTA, la a doua înfrângere în această fază a SuperLigii, se situează, temporar, pe poziția 11-a.
UNIREA SLOBOZIA vs. UTA 2-1 (0-0)
A marcat: Vojtus (48), Arabulli (67) – Mpoku (90+4 – penalty)
UNIREA SLOBOZIA: Krell 6 – Medina 5,5, Antoche 6, Blazek 6, Șerbănică 5,5 – Akhmatov 6,5, Perianu 6,5 – Afalna 6, Purece 5 (46, Bărbuț 5,5), Aganovic 4,5 (46, Arabulli 6) – Vojtus 6,5 (86, Yusov)
Rezerve: Rusu, Dorobanțu, Dinu, Coadă, Lemnaru, Lupu, Bărbuț, Vlăsceanu, Ilie, Arabuli, Yusov
Antrenor: Adrian Mihalcea
UTA ARAD: Iliev 5,5 – Dussaut5,5, Conte 5,5, Poulolo 5,5, Trif 5 – Danciu 4,5 (67, R. Cristea 4,5, Rassoul 4,5, Mpoku 4,5 – Tzioni 4 (46, Costache 4), Effiong 4,5 (67, Harrison 5), Omondi 5
Rezerve: Gorcea, Hrezdac, Benga, Costache, Olar, Harrison, Râpă, Cristea
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru: Ionuț Coza/ Asistenți: Cosmin Bojan și Daniel Vlase/ Arbitru VAR: Andrei Chivulete/ Asistent VAR: Vlad Baban
SUPERLIGA – Programul și Rezultatele Etapei a 4-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 11 aprilie
Play-out/ Gloria Buzău – Politehnica Iași 0-1 (0-1)/ Skuka (2)
Play-out/ FC Hermannstadt – Petrolul Ploiești 1-1 (0-1)/ Ianis Stoica (90+1) – Grozav (36)
Sâmbătă, 12 aprilie
Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – Farul Constanța 1-4 (1-0)/ Haruț (33 – penalty) – Radaslavescu (59), Larie (68 – penalty), Alibec (70), Vînă (88)
Ora 20.00/ Play-off/ Universitatea Cluj- Dinamo București (2-3)/ Macalou (14), Blănuță (44) – Perica (25, 32), Selmani (45+2), Simion (58 – autogol)
Duminică, 13 aprilie
Play-out/ Unirea Slobozia – UTA Arad 2-1 (1-0)/ Vojtus (48), Arabulli (67) – Mpoku (90+4 – penalty)
Ora 21.00/ Play-off/ Universitatea Craiova – FCSB
Luni, 14 aprilie
Ora 17.30/ Play-out/ FC Botoșani – Oțelul Galați
Ora 20.30/ Play-of/f CFR 1907 Cluj – FC Rapid 1923
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 57 de minute agoLiga 3 – LIVE – Azi, de la ora 18.00, se dispută șapte partide din faza semifinală a barajului pentru promovarea în Liga 2!
Partidele din faza semifinală a barajului de promovare în Liga 2, manșa tur, se...
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Galeria Rapidului – interzisă pe Cluj Arena!/ Amenzi substanțiale primite de Rapid, Dinamo, FCSB și „U” Cluj!/ Pe la casieria FRF va trece și Petrolul!
Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal a hotarât azi, 21 mai,...
-
CE U21 - 2025
/ 6 ore agoRomânia U21 – cantonament de pregătire în Austria și meci amical cu Georgia U21!
Federația Română de Fotbal a comunicat că în perioada 29 mai – 9 iunie, naționala...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoUTA Arad campioana Ligii Elitelor U17/ Superlativele sezonului 2024/2025
UTA a câștigat play-off-ul Liga Elitelor U17 la o distanță de 6 puncte față...
By Ultras24