„U” Cluj și Politehnica Iași au încheiat la egalitate, scor 2-2, într-un meci disputat în etapa a 26-a a SuperLigii.
Pe Cluj Arena, fotbalul a început abia în minutul 61, când Dan Nistor a deschis scorul dintr-o lovitură liberă, de la aproximativ 18 metri lateral dreapta, catapultând mingea la vinclul porții ieșene.
Același Dan Nistor avea să înscrie pentru 2-0, în minutul 77. Bettaieb a luat o acțiune pe cont propriu și a trimis mingea în bara dreapta a lui Ailenei, iar căpitanul „Șepcilor roșii” a trimis-o în poartă.
Finalul a fost halucinant. Sekou Camara a marcat din trei metri, în minutul 90, iar tehnicianul clujenilor a decis securizarea scorului înscris pe tabelă, 2-1, cu trei fundași centrali. Mitrea i-a luat locul lui Nistor, însă fără niciun folos.
Camara a obținut o lovitură de la colțul terenului, după ce Lefter a respins cu piciorul mingea șutată la colțul lung, iar Gouet a marcat cu capul din corner, pentru 2-2.
Arbitrul Rareș Vidican a fluierat fault în atac comis asupra lui Lefter! Eroarea a fost îndreptată de Ovidiu Hațegan, arbitrul VAR, iar Vidican, după vizionarea fazei la monitor, și-a recunoscut greșeala și a arătat centrul terenului.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a acumulat 46 de puncte, la fel ca Universitatea Craiova și Dinamo București, despărțite de golaveraj, în timp ce Politehnica Iași a pus punct seriei de 7 înfrângeri consecutive și, cu cele 23 de puncte adunate, se situează pe penultima poziție a clasamentului SuperLigii.


Foto – H.M.R – ultras24.ro/ „U” Cluj vs Poli Iași
„U” CLUJ vs. POLI IAȘI 2-2 (0-0)
A marcat: Dan Nistor (61, 77) – Camara (90), Gouet (90+6)
„U” Cluj: Ștefan Lefter 5 – Boboc 5,5, Masoero 5, Van Der Werff 5, Oancea 5 – Artean 5,5 (88, Rață), Simion 5,5 (68, Codrea 5), Nistor 7,5 (90+1, Mitrea), Bic 5,5 – Thiam 5 (68, Miranyan 5,5), Blănuță 4,5 (46, Bettaieb 4)
Rezerve: D. Moldovan, Mitrea, Lasure, Codrea, Rață, Oaidă, R. Silaghi, Alex Bota, Opriș, Bettaieb, Miranyan
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

POLI Iași: Ailenei 5,5 – Soares 5 (73, Creț 5), Samayoa 5,5, Da Silva 5,5, Ispas 5,5- Tailson 5 (72, Adăscăliței 5), Marchioni 5 (87, Ciobanu), Gouet 5,5, Stefanovici 5,5 – Alin Roman 5,5, Camara 6,5
Rezerve: J. Fernandez, Niga, Tănasă, Ciobanu, Adăscăliței, Teixeira, V. Ilie, Creț, Umar
Antrenor: Vasile Miriuță
PROGRAMUL și REZULTATELE ETAPEI a 26-a (7 – 10 februarie)
VINERI, 7 FEBRUARIE
FC Botoșani vs. Dinamo București 1-1 (1-1)/ Mitrov (12) – Cîrjan (45)
SÂMBĂTĂ, 8 FEBRUARIE
Unirea Slobozia vs. Universitatea Craiova 0-1 (0-0)/ Cicâldău (76)
Oțelul Galați vs. Rapid București 1-1 (0-0)/ Miguel Silva (84) – Petrila (74)
DUMINICĂ, 9 FEBRUARIE
FC Hermannstadt vs. Petrolul Ploiești 1-1 (0-0)/ S. Buș (83) – V. Găman (90+4 – autogol)
„U” Cluj vs. Politehnica Iași 2-2 (0-0)/ Dan Nistor (61, 77) – Camara (90), Gouet (90+6)
Ora 20.00/ FCSB vs. Sepsi Sf. Gheorghe
LUNI, 10 FEBRUARIE
Ora 17.00/ Farul Constanța vs. FC Buzău
Ora 20.00/ UTA vs CFR Cluj
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 14 ore agoNews Alert// Gigi Becali a pierdut „procesul” cu Risto Radunovic/ Noi amenzi primite de Dinamo și Petrolul/ Ce hotărâri a mai luat Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită miercuri, 3...
-
Fotbal Intern
/ 15 ore agoOficial// Farul s-a despărțit de doi atacanți!/ Reunirea lotului este programată în 14 iunie
În ultimele 24 de ore, Farul Constanța a anunțat despărțirea de atacanții Gabi Iancu...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoOficial// Corvinul, cea mai grăbită echipă din SuperLigă/ 23 de jucători prezenți la primul antrenament/ Corviniștii se vor pregăti și în Slovenia
Corvinul Hunedoara, campioana Ligii 2 Casa priurilor – sezon 2025/2026 și nou-promvată în SuperLiga...
-
Din Voleu
/ 19 ore agoOficial// Primăria Galați dorește preluarea stadionului în contul datoriilor combinatului siderurgic Liberty
Primăria Galați intenționează să preia stadionul Oţelul. Preţul de pornire este de 3,5 milioane...
By Ultras24



