Cele două formații și-au împărțit reprizele și la final punctele. Dinamo a câștigt primul act de o manieră categorică, feroviarii clujeni nereușind să trimită niciun șut pe spațiul porții.
CFR l-a pierdut în debutul jocului pe Camora, accidentat, si trei minute mai târziu a fost nevoită scoată mingea din poartă. Abdallah a primit mingea pe centrul defensivei, Kresic a fost prins întors pe jumătate, și dinamovistul a marcat primul său gol în Superliga.
Reușita lui Dinamo a fost trecută cu vederea de jucătorii clujeni, care până sfârșitul primei reprize au evoluat fără vlagă, preferând să numere pasele adversarilor și să intervină doar când aceștia se infiltrau în zona careului de 16 metri.
Repriza a doua fost dominată și adjudecată de formația clujeană, însă doar la un gol diferență. Golul lui Bîrligea, minutul 58, șut cu stângul la colțul, mingea lovind bara înainte de a intra în poartă, a fost precedat de ocazia lui Mogoș.
Andrea Mandorlini a încercat să-i dea atacului mai multă forță și i-a introdus în teren pe Betancor și Juricic, dar Dinamo nu a capitulat și Costin a avut o bună șansă de a înscrie în minutul 70.
CFR și-a reluat atacurile și până la finalul partidei nu a mai părăsit jumătatea dinamovistă, În prelungirile partidei, într-un interval de patru minute, CFR a ratat trei mari ocazii. Golubovic a respins cu noroc șutul lui Mogoș, apoi același Golubovic a deviat șutul cu boltă expediat de Betancor, iar lovitura de cap a lui Kresic a trecut peste poartă.
Statistica partidei// Posesia: 48%-52%; Șuturi pe poartă: 4-3; Șuturi la poartă: 8-11; Cornere: 4-10; Cartonașe galbene: 2-3

Echipele de start:
Dinamo: Golubovic – Costin, Patriche, Alves, Amzar – Bena – Neluț Roșu, Iglesias (90+4 R. Grigore)– Gregorio, Abdallah (82, Țîră), Ilic (68, I. Roșu)
Rezerve: Began, Iulian Roșu, Țîră, Bordușanu, Bani, Giafer, Grigore, Ghezali, Irimia
Antrenor: Ovidiu Burcă
CFR Cluj: Sava – Camora (7, M. Ilie), Morgan (66, Juricic), Ajeti, Kresic, Mogoș – Cvek, Muhar, Deac (72, L. Mihai) – Bîrligea (66, Betancor), Otele (72, Fica)
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Ilie, Lucaci, Filip, Fica, Mihai, Sanchez, Juricic
Antrenor: Andrea Mandorlini
Arbitru: Haţegan Ovidiu (Arad) / A1: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ), A2: Ghiciulescu Raul Constantin (Lugoj) / Arbitru VAR: Colţescu Sebastian (Bucureşti), Arbitru AVAR: Bobe Ionuţ Marius (Bucureşti)
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
Oficial// Gabriel Gheorghe va juca pentru FC Argeș!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Cupe Europene
/ 5 ore agoEuropa League& Conference League – CFR Cluj – Tromso IL 0-5/ KuPS Kuopio – CSU Craiova 1-1/ Rezumate Video
CFR Cluj a fost scoasă de pe șine de formația norvegiană Tromso IL, scor...
By Ultras24 -
Cupa României 2026/2027
/ 8 ore agoCupa României Betano – Au fost stabilite cele 24 de partide din Turul 3!
Miercuri, 12 august 2026, de la ora 17:30, sunt programate partidele din turul al...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoLiga 2 Casa Pariurilor – Etapa a doua se desfășoară pe parcursul a 3 zile/ Primul meci al rundei se joacă vineri, între Unirea Slobozia și Gloria Bistrița
Liga 2 Casa Pariurilor programează în acest weekend – 7-9 august – partidele din...
By Ultras24 -
Rugby
/ 12 ore agoTrei „Stejari” au devenit oficial cetățeni români
Trei dintre componenții echipei naționale de rugby a României – Fonovai Tangimana (39 de...
By Ultras24



