Din etapa a patra SuperLiga se vor disputa 7 partide, în loc de 8! Întâlnirea FC Botoșani vs FCSB a fost amânată la solicitarea clubului bucureștean. LPF nu a comunicat, deocamdată, luna, ziua și ora, când se va juca restanța!
OȚELUL vs FC HERMANSTADT (19.00)
În etapa precedentă, formația gălățeană a învins FCSB, în Ghencea, scor 2-0, și se află pe locul secund în clasament, cu șapte puncte.
În schimb, FC Hermannstadt a început destul de rău campionatul – două remize pe teren propriu și o înfrângere pe Cluj Arena, 1-3 cu „U” – și zilele lui Marius Măldărășanu sunt numărate, fanii realizând sondaje privind numele noului A1!
Înfrângerea din barajul de Conference League cu Universitatea Cluj, scor 0-2, a fost singura suferită de gălăţeni în meciurile jucate acasă pe prima scenă în 2024, în rest au şase victorii şi patru remize.
Două succese, un egal şi şapte partide pierdute este palmaresul înregistrat de sibieni în SuperLigă, din postura de vizitatori, în meciurile disputate în acest an calendaristic.

Foto – arhivă – Otelul vs Hermannstadt – playsport.ro
Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă doar în stagiunea precedentă, de trei ori, când fiecare a reuşit câte o victorie, iar o partidă s-a terminat la egalitate.
Cele mai multe goluri s-au marcat pe 2 martie 2024, FC Hermannstadt – Oţelul 4-1.
Cea mai recentă dispută directă din SuperLigă: 28 aprilie 2024, Oţelul – FC Hermannstadt 1-0, gol înscris de Francois Yabre.
Partida va fi arbitrată de Horațiu Feșnic (Cluj-Napoca).
DINAMO vs FC BUZĂU (ora 22.00)
A trecut săptămâna și Dinamo București nu a perfectat niciunul din cele 2-3 transferuri anunțate de administratorul clubului și atât de insistent cerute de tehnicianul Zeljko Kopic.
Înaintea meciului de pe stadionul ”Arcul de Triumf”, Dinamo și Gloria Buzău ocupă locurile 6, respectiv 7. Cele două formații au aceeași linie de clasament după primele 3 runde ale sezonului: o victorie, o remiză și un eșec, 4 puncte.
„Câinii” sunt neînvinşi într-un meci de campionat disputat pe teren propriu din 27 ianuarie 2024, Dinamo – Rapid 1-2. Au urmat în SuperLigă şase victorii şi două rezultate de egalitate.
Foto – Suporteri Dinamo – LPF
6.723 de spectatori au fost prezenţi la precedentul joc disputat acasă de bucureşteni, 4-1 cu Petrolul, o cifră apropiată de media înregistrată de dinamovişti în ediţia precedentă – 6.932 spectatori / meci.
Cel mai experimentat jucător din lotul grupării din Crâng, Constantin Budescu a marcat de şase ori în disputele cu Dinamo, doar Poli Iaşi (9 goluri) şi Farul Constanţa (8 goluri) încasând mai multe goluri de la actualul decar al buzoienilor.
Antrenorul Andrei Prepeliţă a mai întâlnit-o pe Dinamo în Superliga României de patru ori, palmaresul său cuprinzând trei victorii şi o înfrângere.
Partida va fi arbitrată de Szabolcs Kovacs (Carei).
SUPERLIGA – PROGRAM – RUNDA 4
Vineri, 2 august
Ora 19.00 Oțelul Galați – FC Hermanstadt
Ora 22.00 Dinamo – Gloria Buzău
Sâmbătă, 3 august
Ora 19.00 Farul Constanța – Poli Iași
Ora 22.00 FC Botoșani – FCSB – Amânat!
Duminică, 4 august
Ora 19.00 Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești
Ora 22.0 CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj
Luni, 5 august
Ora 19.00 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 22.00 FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
De citit și:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 2 ore agoFRF a făcut anunțul: Gheorghe Hagi – selecționerul Naționalei!
Federația Română de Fotbal a anunțat numirea lui Gheorghe Hagi în funcția de selecționer...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga Elitelor U16& U15 – Rezultatele partidelor din runda 10 play-off/out/ Scorul etapei s-a înregistrat în L.E. U15, play-out – seria 2: Farul vs. FC Voluntari 10-0!
Sâmbătă, 18 aprilie, s-au disputat meciurile rundei cu numărul 10 din play-off-ul și play-out-ul...
By Ultras24 -
Din Voleu
/ 3 ore agoFC Hermannstadt a încălcat statutul juridic al insolvenței: plata salariilor integral și la data fixată prin hotărâre judecătorească!
FC Hermannstadt trece prin momente grele, deși este o grupare sportivă tânără, cea mai...
-
Fotbal Intern
/ 19 ore agoSuperLiga – Play-off// Live Text – Dinamo – U Cluj 2-1/ „Câinii” au mușcat din liderul SuperLigii/ Rezumat Video/ Golurile s-au marcat în 9 minute!
Dinamo a învins U Cluj, scor 2-1, în runda 5 din play-off. Formația bucureșteană...





