CFR Cluj se impune în fața FCU Craiova 1948 de o manieră categorică, scor 3-1, și rămâne la 3 puncte de Rapid, locul 2 după 26 de etape.
Fără Bauza răcit, însă trecut pe foaia de joc, și cu Bahassa tot rezervă, formația familiei Mititelu a început partida moale – haotică la mijlocul terenului, fragilă în defensivă și debilă în poartă – cu mici perspective de reușită. În minutul 13, Gurău se crede pe stradă și face trei pași în față pentru a-l saluta pe Otele, care reia cu spatele la poartă și El Kaddouri înscrie cu ceva șansă primul gol în SuperLigă.
FCU Craiova a continuat minute bune să tremure la șarjele ofensive ale lui Bîrligea și Otele. Din nimic, gazdele restabilesc egalitatea în minutul 40, Baeten arătându-ne încă o dată că este printre puținii jucători din SuperLigă care știu să tragă la poartă de la semi-distanță.
Oltenii lui Constantino s-au simțit puternici și încrezători, însă Otele, în minutul trei al prelungirilor primei reprize, l-a ridiculizat pe Negru și a încheiat sprintul de 30 de metri cu o centrare perfectă pentru latul lui Bîrligea.

Animată și plăcută ochiului a fost și a doua repriză, cu câteva faze fierbinți la ambele porți. Golul a picat însă tot în poarta olteană. Muhar, în 90+2, nu a stat pe gînduri și a șutat puternic.

Statistica partidei// Posesia: 53%-47%; Șuturi pe poartă: 6-8; Șuturi pe lângă poartă: 5-4; Cornere: 2-4; Cartonașe galbene: 0-1
Au marcat: Baeten (40) – El Kaddouri (13), D. Bîrligea (45+3), Muhar (9o+2)
MVP – Otele – 7
ECHIPELE de START:
FCU CRAIOVA: Gurău 3 – Negru 4,5 (46, Bahassa 5), Lekiatas 4, Lacroix 4, Mascarenhas 4 – Vl. Achim 4,5, D. Albu 4,5 (46, V. Pop 4,5) – Baeten 6, Chițu 4,5, Padula 4,5 – Blănuță 4 (46, Blidar 4,5)
Rezerve: R. Popa, Kvakic, Vl. Pop, Dragu, Blidar, Sidibe, Bahassa, Bauza, Ibrahim
Antrenor: Giovanni Costantino
CFR CLUJ: Sava 6 – Mogoș 6, Ajeti 6, Boben 5,5, Manea 6 – Muhar 6,5, Keita 6, El Kaddouri 5 (63, Avounou) – Deac 6, Bîrligea 5,5 (63, P. Michael), Otele 7
Rezerve: Hindrich, Bălgrădean, Malico, M. Ilie, Aussi, R. Filip, Avounou, Fica, Serebe, P. Michael
Antrenor: Adrian Mutu
Arbitru: Barbu Marian (Făgăraş). Asistenți: Marica Mihai (Bistriţa), Slabu Stelian (Braşov)
Arbitru VAR: Cojocaru Viorel (Galaţi). Asistent VAR: Antonie Andrei (Bucureşti)
REZUMAT VIDEO
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 8 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 12 ore agoSuperLiga – Ricardo Sousa (Petrolul Ploiești), desemnat antrenorul echipei ideale a rundei a 7-a/ Rezultate + Clasament + Programul etapei 8
Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece. Portughezul...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoDinamo a oficializat transferul lui Dean Zandbergen!/ Sheriff Sinyan a semnat cu Rapid!/ Achiziții pe „țeavă” la UTA și FCSB!
La finalul partidei din Giulești, dintre Rapid și CSU Craiova, scor 1-1, din runda...




