Cotidianul electronic Ultras24.ro a decis să schimbe „tactica de joc” în privința redactării cronicilor. Începem de astăzi, vineri 10 noiemmbrie, cu primul meci din cadrul rundei a 16-a a Superligii.
Astfel, jucătorii vor fi notați pentru prestațiile lor, mai puțin cei care intră după minutul 80. În cazuri excepționale – înscrierea unui gol, cartonaș roșu – rezervele introduse vor primi note în „catalog.”
De note nu va scăpa nici brigada de arbitri, iar notarea pentru toți cei implicați în spectacolul fotbalistic începe de la 3!
În caseta de meciului se va regăsi și „rubrica'” MVP.
Sepsi OSK – FC Rapid 1923, vineri, 10 noiembrie – ora 20.30
Tehnicianul italian Cristiano Bergodi a îprimit etapa trecută, în derby-ul cu FCSB de pe Național Arena, câștigat de Rapid cu 2-1, cel de-al 4-lea cartonaș galben și nu-și va putea conduce echipa de pe margine.

Sepsi și Rapid s-au mai întâlnit de opt ori în principala competiţie internă, de trei ori s-au impus giuleştenii, un joc a fost câştigat de covăsneni, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 2 octombrie 2021, Sepsi OSK – Rapid 2-2.
Cea mai mare diferenţă de scor s-a consemnat pe 20 ianuarie 2023, Rapid – Sepsi OSK 3-0, meci în care Marko Dugandzic a înscris de TREI ori în primele 19 minute, acesta fiind cel mai rapid hat-trick reuşit de un jucător pe prima scenă din România în ultimii 51 de ani (de la Anghel Iordănescu, 22 octombrie 1972, Steaua – Sportul Studenţesc 4-1 / minutele 2, 7, 16).
Singurul succes din contul covăsnenilor s-a consemnat pe 10 aprilie 2023, Sepsi OSK – Rapid 2-0.
Cea mai recentă dispută directă din Superliga României: 14 iulie 2023, Rapid – Sepsi OSK 0-0.
Partida va fi una specială pentru Cristiano Bergodi, cel care i-a antrenat pe covăsneni pe durata a două sezoane (2021-2022, 2022-2023), cucerind cu aceştia de două ori Cupa României şi o Supercupă.
25 de jucători a utilizat gruparea din Sf. Gheorghe în turul sezonului regulat. De partea cealaltă, giuleştenii s-au bazat doar pe 23 de fotbalişti.
Portarii Niczuly (Sepsi OSK) şi H. Moldovan (Rapid) sunt singurii integralişti din cele două loturi.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoOficial// Lukas Zima s-a întors pe „Ilie Oană”!
Goalkeeper-ul ceh Lukas Zima (32 de ani) s-a întors la Ploiești, pe Ilie Oană,...
By Ultras24 -
Conference League
/ 6 ore agoBreaking News – Conference League – CFR Cluj și FCSB și-au aflat adversarele din turul 2 preliminar/ Cu cine ar putea juca CSU Craiova și U Cluj
Tot astăzi, 17 iunie, UEFA a organizat la Nyon tragerea la sorți pentru stabilirea...
By Ultras24 -
Europa League
/ 7 ore agoNews Alert// U Cluj – adversar horror în turul 2 preliminar al Europa League/ Se știe și adversarul din Conference League – tur 2 preliminar!
FC Universitatea Cluj și-a aflat astăzi, 17 iunie, posibila adversară din turul 2 preliminar...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 7 ore agoOficial// Oțelul Galați și-a prezentat noul fundaș dreapta/ S-a născut în Coasta de Fildeș și a evoluat doar în Portugalia!
Oțelul Galați a anunțat transferul fundașului dreapta ivorian Habib Sylla (27 de ani), ultima...
By Ultras24



