Sepsi a învins-o pe Rapid, scor 3-2, într-un joc din penultima etapă a play-off-ului SuperLigii. Formația covăsneană a bifat a treia victorie și va încheia sezonul, cel mai probabil, pe un onorant loc 5.
În schimb, Rapid a zburat de pe șine. E haos – pe verticală și orizontală – cât Sectorul 1 de mare! Nouă (9) partide: zero victorii, 1 egal, 8 înfrângeri, 11 goluri marcate și 22 primite.

foto/ arhiva/ playsport.ro
La finalul partidei, interimarul Bogdan Lobonț – extrem de abătut și cu vocea gâtuită – a declarat că jocul echipei sale suferă pe faza defensivă.
”Nu e prea bună concluzia. Scenariul se repetă și nu e un lucru prea bun. Din păcate, suferim din punct de vedere tehnic. Suferim la finalizare. Nu ne rămâne decât să muncim. Trebuie să depunem efort și deplasare. Nici nu mai știu câte goluri trebuie să marcăm ca să câștigăm. Știu ce e în sufletul lui Rrahmani, care a ratat într-un moment cheie al meciului.
Este foarte mult de lucru. Ofensiv jucăm bine, ducem bine mingea, doar că suferim pe faza defensivă. Clubul știe foarte bine ceea ce e de făcut. O să facă ce trebuie. Știu ce trebuie să facă și vor face.”, a declarat Lobonț, la flash-interviu.
Statistica partidei: 52%-48%; Șuturi pe poartă: 8-6; Șuturi pe lângă poartă: 6-6; Cornere: 7-2; Cartonașe galbene: 1-0; Penalty ratat: Rrahmani (54)
Au marcat: Debeljuh (21, 39), Alimi (45+1) – Petrila (17), Burmaz (63)
MVP – Debeljuh – 7
SEPSI: Niczuly 6,5 – Oroian 5 (46, Rența 5,5), Ciobotariu 6, Ninaj 6, Dumitrescu 6 – C. Matei 5 (65, Aganavoci 5.5), Alimi 6, Kallaku 6 (78, Ștefan) – K. Varga 6 (78, R. Varga), Debeljuh 7, Ștefănescu 6
Rezerve: D. Moldovan, F. Ștefan, Renta, D. Sandu, Aganovic, R. Varga, Gedo
Antrenor: Bernd Storck
RAPID: Ungureanu 5 – Onea 5 , Grigore 4 (42, Săpunaru 5), Iacob 4, Borza 4,5 – Kait 4,5 (83, Papeau), Oaidă 4,5, Petrila 6 (59, Funsho) – Krasniqi 4,5, Rrahmani 4 (59, Hasani 4), Burmaz 5
Rezerve: Drăghia, Braun, I. Cristea, Săpunaru, Bădescu, Emmers, Cepoi, El Sawy, Funsho, Cîrjan, Papeau, Hasani
Antrenor: Bogdan Lobonț
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova) / A1: Romică Bîrdeș (Pitești) / A2: Mihăiță Necula (București) / Arbitru VAR: Florin Andrei (Târgu Mureș) / Arbitru AVAR: Daniel Mitruți (Craiova) / R1: Andrei Antonie (București) / Observator arbitri: Adrian Vidan (București)
PROGRAM -REZULTATE – RUNDA a 9-a PLAY-off/PLAY-out:
Vineri, 10 mai
Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Rapid 1923 3-2 (3-1)/ Au marcat: Debeljuh (21, 39), Alimi (45+1) – Petrila (17), Burmaz (63)
Sâmbătă, 11 mai
Ora 20.30 FCSB – CFR 1907 Cluj
Duminică, 12 mai
Ora 21.30 Oțelul Galați – FC Botoșani
Ora 21.30 Politehnica Iași – Petrolul Ploiești
Ora 21.30 FC U Craiova 1948 – FC Hermannstadt
Ora 21.30 Dinamo București – UTA Arad
Ora 21.30 FC Voluntari – Universitatea Cluj
Luni, 13 mai
Ora 20.30 Farul Constanța – Universitatea Craiova
CLASAMENT PLAY-OFF
1. FCSB 8 5 2 1 12-8 49 puncte
2.UNIVERSITATEA Craiova 8 5 0 3 12-9 40 puncte
3. CFR 8 4 1 3 13-13 40 puncte
4. FARUL 8 4 1 3 15-12 35 puncte
5. SEPSI 9 3 3 3 15-14 34 puncte
6. RAPID 9 0 1 8 11-22 29 puncte
CLASAMENT PLAY-OUT
7. UTA 8 5 2 1 15-9 37 puncte
8. OȚELUL 8 5 1 2 9-7 33 puncte
9. FC HERMANNSTADT 8 3 2 3 10-6 31 puncte
10. „U” Cluj 8 2 3 3 11-10 30 puncte
11. PETROLUL 8 3 2 3 8-12 29 puncte
12. FC BOTOȘANI 8 4 2 2 11-9 25 puncte
13. FC VOLUNTARI 8 2 4 2 11-9 24 puncte
14. POLI IAȘI 8 2 1 5 5-8 24 puncte
15. DINAMO 8 1 4 3 8-12 22 puncte
16. FCU CRAIOVA 8 1 3 4 7-13 22 puncte
PROGRAM RUNDA a 10-a PLAY-off:
Orele de disputare ale partidelor CFR 1907 Cluj – Farul Constanța și Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe se vor stabili la finalul etapei a 9-a play-off.
Sâmbătă, 18 mai
CFR 1907 Cluj – Farul Constanța
Universitatea Craiova – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Duminică, 19 mai
Ora 21.00 FC Rapid 1923 – FCSB
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ o oră agoOficial// Flavius Stoican – OUT de la Farul Constanța!
Farul Constanța a anunțat azi, 2 iunie, despărțirea de antrenorul Flavius Stoican. Echipa constănțeană...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoStanciu și Burcă s-au decis pentru cine vor juca în SuperLiga/ Masoero și Blănuță sunt ofertați să reîmbrace tricoul „alb-negru”
Conducerea executivă a U Cluj ezită să recunoască dorința de a-i transfera cât mai...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoFC Hermannstadt – 11 ani de existență: două promovări în L1, tot două coborâri în L2, cinci ani de insolvență!
FC Hermansstadt a revenit pe prima scenă a fotbalului românesc la finalul sezonului 2021/2022,...
-
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga – Baraj 1 – Manșa Retur// FC Voluntari – FC Hermannstadt 3-0/ Voluntari urcă în SuperLiga, Hermannstadt coboară în Liga 2!/ Rezumat Video/ Sibienii, fără șut pe poarta ilfovenilor!
FC Voluntari a învins-o pe FC Hermannstadt, scor 3-0, în manșa retur a barajului...
By Silviu Coman
Cele mai citite
C.Ex. al FRF a stabilit datele de start Liga 2& Liga 3 și ale tuturor competițiilor de juniori/ A crescut baremul de puncte minim necesar intrării în competițiile de juniori FRF/ Noi condiții pentru echipe din L3!mai 26, 2026Ultras24


