Politehnica Iași nu a reușit în acest sezon să câștige pe propriul teren, iar Sepsi a suferit 5 înfrângeri consecutive, participarea în cupele europene bulversându-le covăsnenilor, se pare, forma sportivă în competiția internă.
Partida va începe la ora 20.00 și condusă la centru din Andrei Chivulete (din Bucureşti), care va fi ajutat la tuşe de Sebastian Gheorghe (Suceava) şi Andrei Constantinescu (Bucureşti). Rezervă de arbitru va fi Valentin Porumbel (Olteniţa). Echipa VAR va fi compusă din Bogdan Dumitrache (Bucureşti) şi Marius Marchidanu (Brăila)
Cele două echipe s-au mai întâlnit de 10 ori în principala competiţie internă, de cinci ori s-au impus covăsnenii, un joc a fost câştigat de ieşeni, iar alte patru partide s-au terminat la egalitate.
Primul meci a avut loc pe 28 august 2017, CSM Poli Iaşi – Sepsi OSK 0-2 (dublă Claudiu Herea).
Singurul succes din contul moldovenilor s-a consemnat pe 5 iulie 2020, CSM Poli – Sepsi OSK 3-1.
Cea mai recentă confruntare directă: 5 februarie 2021, Sepsi OSK – Poli Iaşi 3-3, acesta fiind şi duelul cu cele mai multe goluri marcate.
Partida va fi una specială pentru tehnicianul gazdelor, cel care se află în faţa meciului cu numărul 200 în SuperLiga României. Merită amintit că Leo Grozavu a antrenat-o pe Sepsi OSK timp de trei sezoane (2019-2020 / 2021-2022), reuşind cea mai bună clasare din istoria grupării covăsnene, locul 4 la finele stagiunii 2020-2021.

Ca adversar, acesta a mai întâlnit formaţia din Sf. Gheorghe o singură dată, pe 2 aprilie 2018, în ACS Poli Timişoara – Sepsi OSK 2-2.
Poli Iași a utilizat 29 de jucători în acest sezon, dintre care 13 au debutat pe prima scenă în ediţia curentă. De partea cealaltă, covăsnenii s-au bazat pe 24 de fotbalişti, 13 dintre ei fiind străini.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoMeciuri amicale – 16-17 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă
FCSB s-a mutat temporar în Ghencea, pe stadionul Steaua, și a învins FC Argeș,...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FC Voluntari vs. FC Botoșani 2-2/ Remiză spectaculoasă/ Rezumat Video/ Final incendiar, cu ocazii imense ratate de ambele echipe
FC Voluntari și FC Botoșani au remizat, scor 2-2, în prima partidă a noului...



