Play-out SuperLigii a început în forță, cu sete mare de goluri, cinci în primul meci jucat la Arad, între UTA și Hermannstadt, scor 3-2, și alte cinci astăzi, la Galați, unde Csikszereda a învins-o pe Oțelul cu scorul de 3-2.
Lipsită de aportul a patru jucători de bază – Nuno Pedro (accidentat), Ștefan Bană, Diego Zivulic și Paul Iacob, toți trei suspendați – Oțelul a început prost meciul și oaspeții au deschis scorul prin Marton Eppel, dar au reușit să egaleze repede, după 7 minute, Ne Lopes frunctificând mingea respinsă greșit de Eduard Pap, un fost „oțelar”.
Prima repriză s-a încheiat la egalitate, însă formația ciucană s-a întors de la vestiare hotărâtă să-i facă viața grea portarului Dur-Bozoancă și Kleinheiseler a punctat cu un șut din careu, apoi a fost schimbat cu Jebari.
O pasă genială trimisă de brazilianul Anderson Ceara a ajuns la marocanul Sofiane Jebari și Dur-Bozoancă a scos pentru a treia oară mingea din plasă.
Ultimul sfert de oră a găsit-o pe Oțelul aruncată peste Csikszereda, dar golul 2 a venit prea târziu, în 90+4, pentru a-i face loc și celui de-al treilea.

Captură – Flashscore.ro
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+12 – Lameira șutează peste poartă din interiorul careului, poziție centrală, iar punctele se duc la Miercurea Ciuc.
Minutul 90+11 – Tehnicianul echipei din Miercurea Ciuc este eliminat!
Minutul 90+4 – GOOOLL OȚELUL – Lovitura de la 11 metri a fost transformată de Conrado!

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 90+2 – Penalty pentru Oțelul! Conrado insistă la o minge în careu și Robert Palmeș îl faultează. Arbitrul Szabolcs Kovacs a arătat punctul cu var după vizionarea fazei la monitorul VAR.

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 62 – GOOOLL CSIKSZEREDA – Anderson Ceara trimite o pasă genială pentru Jebari – intrat pe teren cu un minut în urmă – și scorul ia proporții nebănuite. Oaspeții au 3-1 pe tabelă!
Minutul 50 – GOOOLL CSIKSZEREDA – Kleinheiseler reușește să-l învingă pe Dur-Bozoancă la a doua încercare, pe prima portarul Oțelului a blocat-o!
Minutul 46 – Start în repriza a doua.
Minutul 45+4 – Este pauză la Galați.
Minutul 45+3 – Ocazie imensă Oțelul! balonul lovit cu capul de Debeljuh a lovit bara și a ajuns în brațele goalkeeper-ului Eduard Pap.
Minutul 25 – Bordun trimite mingea în poarta oaspeților, dar reușita a fost anulată în urma unui ofsaid.
Minutul 15 – GOOOLL OȚELUL – Ne Lopes profită de respimgerea greșită a portarului Eduard Pap și restabilește egalitatea!
Minutul 8 – GOOOLL CSIKSZEREDA – Marton Eppel l-a driblat pe D.E. Neicu și a trimis mingea în poarta Oțelului!
Minutul 1 – A început partida de la Galați!
OȚELUL vs. CSIKSZEREDA 2-3
Au marcat: Ne Lopes (15), Conrado (90+4 – penalty) – M. Eppel (8), Kleinheiseler (50), Jebari (62)
Oțelul: Dur-Bozoancă – Kazu, Ne Lopes, D. E. Neicu (65, Zhelev), Conrado – A. Ciobanu (65, Patrick), Lameira, Andrezinho – Bordun (53, D.C. Neicu), Debeljuh, Luan
Rezerve: Aftene, Chira, D. C. Neicu, Patrick, B. Paz, I. Popescu, Postelnicu, D. Sandu, G. Ursu, Zhelev
Antrenor: Laszlo Balint
Csikszereda: Pap – Paszka, Hegedus, Palmes, Trif – Vegh – Ceara (73, Gustavinho), Veres (73, Tajti), Kleinheisler (61, Jebari), Bodo – Eppely
Rezerve: Bettini, Bloj, D. Bota, Deaky, Dusinszki, Gustavinho, Jebari, Kabashi, Nagy, M. Simon, Szalay, Tajti
Antrenor: Robert Ilyeș
Arbitru: Szabolcs Kovacs/ Asistenți: Mihai Marica și Cosmin Vătămanu/ Arbitru VAR: Iulian Dima/ Arbitru AVAR: Claudiu Marcu
Programul Etapei 1 – Play-off/out:
Vineri, 13 martie
Play -out/ UTA Arad – FC Hermannstadt 3-2/ Tiberiu Căpușă (2), Alexandru Benga (6), Alin Roman (53) – Aurelian Chițu (59), Sergiu Buș (90+2)
Play -off/ Universitatea Craiova – FC Argeș 0-1/ Adel Bettaieb (26)
Sâmbătă, 14 martie
Play-out/ Oțelul Galați – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 2-3/ Ne Lopes (15), Conrado (90+4 – penalty) – M. Eppel (8), Kleinheiseler (50), Jebari (62)
Play-off/ Ora 21.00 FC Rapid – Dinamo București
Duminică, 15 martie
Play-out/ Ora 15.00 Farul Constanța – Petrolul Ploiești
Play-out/ Ora 20.30 FCSB – FC Metaloglobus București
Luni, 16 martie
Play-out/ Ora 17.30 FC Botoșani – Unirea Slobozia
Play-off/ Ora 20.30 Universitatea Cluj – CFR 1907 Cluj
Programul Etapei 2 – Play-off/out:
Joi, 19 martie
Play-off/ Ora 20.30 Dinamo București – Universitatea Craiova
Vineri, 20 martie
Play-out/Ora 19.00 FCSB – UTA Arad
Play-off/ Ora 21.45 CFR 1907 Cluj – FC Rapid
Sâmbătă, 21 martie
Play-out/Ora 15.00 FC Metaloglobus București – Petrolul Ploiești
Play-out/Ora 17.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Farul Constanța
Play-off/ Ora 20.30 FC Argeș – Universitatea Cluj
Duminică, 22 martie
Play-out/Ora 19.00 FC Hermannstadt – FC Botoșani
Luni, 23 martie
Play-out/Ora 20.30 Oțelul Galați – Unirea Slobozia
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 46 de minute agoOficial// Portarul Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova), convocat de urgență la naționala României
Portarul Laurențiu Popescu (Universitatea Craiova) a fost convocat de urgență la naționala României pentru...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 9 ore agoAurelian Chițu, fericit și încrezător după Hermannstadt – FC Botoșani 3-0: „Avem șanse mari să ne salvăm direct”
FC Hermannstadt a învins-o pe FC Botoșani, scor 3-0, într-un meci disputat duminică seara,...
By Ultras24 -
Handbal
/ 10 ore agoHandbal masculin// România a ratat calificarea la C.M.: ne-a bătut Turcia, la Buzău!
România a ratat calificarea la ultimul baraj pentru Campionatul Mondial de handbal masculin din...
By Bogdan Badiu -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoLiga de Tineret& Liga Elitelor U17/ Rezultatele partidelor jucate în etapa 8/ La Tineret – play-off, FC Bacău a spulberat-o pe U Cluj, iar UTA a blocat-o pe Farul!/ Rezultate surprinzătoare și în competiția U17
În play-off-ul Ligii de Tineret, Farul Constanța și U Cluj, primele două clasate, au...
By Ultras24



