Marele meci al SuperLigii – CSU Craiova vs. U Cluj – este de la ora 20.30!
Câte 22 de victorii au reușit fiecare în primele 38 de runde, cele mai multe. Oltenii sunt lideri în topul privind succesele de pe teren propriu – 14, în timp ce ardelenii s-au impus de 11 ori în deplasare, fiind fără egal la acest capitol.
Ambele formații au câte 60 de goluri marcate, dintre care 16 au fost reușite în urma unor faze fixe. De menționat că, sunt cluburile cu cei mai mulți marcatori în ediția 2025/26, 20 gazdele, 19 oaspeții.
– Sunt echipele cu cele mai puține goluri încasate, Universitatea Cluj – 32, Universitatea Craiova – 33. ,,Alb-albaștrii” au strâns 17 meciuri fără gol încasat, dintre care cinci în play-off. De partea cealaltă, vizitatorii stau cel mai bine din campionat la număr de goluri primite în urma unor momente statice, doar șase.
În urma rezultatului de egalitate înregistrat în meciul Dinamo vs. CFR Cluj, scor 0-0, disputat sâmbătă, pe Arcul Triumf, U Cluj nu mai poate pierde locul 2 și participarea în preliminariile Europa League!
MOMENTE IMPORTANTE:
Antrenorii celor două echipe au efectuat fiecare câte patru modificări în garniturile de start față de cele folosite în Finala Cupei României Betano, disputată în urmă cu patru zile la Sibiu.
foto ultras24.ro – O.T.
CSU CRAIOVA vs. U CLUJ
CSU CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Rus, Screciu – Mora, Cicâldău, Anzor, Bancu – D. Matei, Al Hamlawi, Baiaram
Rezerve: Joao Goncalves – Mogoș, Fl. Ștefan, Badelj, Stevanovic, Teles, Al. Crețu, T. Băluță, Băsceanu, Nsimba, M. Rădulescu, Etim Antrenor: Filipe Coelho
U CLUJ: Lefter – Mikanovic, I. Cristea, Coubiș, Chipciu – Codrea, Bic- Stanojev, Nistor, O. Mendy – Lukic
Rezerve: Gertmonas, Coșa – Miguel Silva, G. Simion, Pall, Drammeh, El Sawy, Gheorghiță, Macalou, Postolachi, A. Trică Antrenor: Cristiano Bergodi
Arbitru: Marcel Bârsan/ Asistenți: Valentin Avram și Imre Bucsi/ Arbitru VAR: Cătălin Popa (Pitești)/ Asistent VAR: Vasile Marinescu (București)
Programul și Rezultatele din Play-off – etapa 9:
Vineri, 15 mai
FC Argeș – FC Rapid 2-2/ Adel Bettaieb (65, 72) – Alex Pașcanu (36), Daniel Paraschiv (51)
Sâmbătă, 16 mai
Dinamo – CFR 1907 Cluj 0-0
Duminică, 17 mai
Ora 20.30 CSU Craiova – U Cluj
Clasament – Play-off – Etapa 9
#
Club
Meciuri
Victorii
Egal
Înfrângeri
Golaveraj
+/-
Puncte
1
CSU Craiova
8
5
1
2
7-6
1
46
2
U Cluj
8
6
0
2
12-5
7
45
3
CFR Cluj
9
4
3
2
7-6
1
42
4
Dinamo
9
3
3
3
12-11
1
38
5
FC Rapid
9
1
2
6
8-14
-6
33
6
FC Argeş
9
1
3
5
5-9
-4
31
Programul celor cinci partide din Play-out – etapa 9:
Sâmbătă, 16 mai
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani 2-0/ Marton Eppel (48). Andreas Ceara (61)
Luni, 18 mai
Ora 20.30 Farul Constanța – FC Metaloglobus București