Fotbal Intern

SuperLiga – Play-off// Dinamo – FC Argeș 2-1/ George Pușcaș și-a intrat în rol: gol și assist!/ Rezumat Video/ „Câinii” sunt la 4 puncte în spatele CFR Cluj!

Published on

Dinamo s-a întors pe Arcul de Triumf și a învins-o dramatic pe FC Argeș, scor 2-1, în etapa 8 a play-off-ului SuperLigii, ediția 2025/2026.

Lipsiți de ultrași, care au boicotat meciul din cauza „mâzgăliturii ce ține loc de siglă”,  câinii roșii au scăpat devreme din lesa croatului Kopic și a marcat prima, în minutul 3, prin George Pușcaș, la primul gol în tricoul „alb-roșu.” 

Desemnat MVP-ul partidei, Pușcaș a arătat o mare poftă de joc, semne clare că a revenit la o condiție fizică care-i permite să ducă 90 de minute.

În partea secundă a partidei, Argeșul a renunțat la fotbalul zgârcit, reactiv din când în când, muncitoresc și atât, pentru unul mai aproape de ce s-a jucat până acum în play-off. Bettaieb a restabilit egalitatea în minutul 64, ajutat și de Epassy, iar 12 minute mai târziu ar fi putut da lovitura, prin Rădescu, însă de această dată Epasy a intervenit decisiv.

George Pușcaș, cu transversala din al 80-lea minut, a dat semnalul reluării atacurilor și Kennedy Boateng a dat lovitura în primul minut adițional, din pasa cui altcuiva, dacă nu a lui George Pușcaș!

Dinamo s-a apropiat la 4 puncte de CFR Cluj, ocupanta locului trei, pe care o va întâlni în runda a 9-a, și s-a distanțat la 5 lungimi de Rapid. De partea cealaltă, FC Argeș rămâne pe ultimul loc în play-off.

MOMENTE IMPORTANTE:

Minutul 90+1 – GOOOLL DINAMO – Kennedy Boateng înscrie cu un șut din interiorul careului, deviat de Mario Tudose. după pasa oferită de George Pușcaș!

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 80 – George Pușcaș lovește transversala cu o lovitură de cap! Se joacă pe contre, de la o poartă la alta! 

Minutul 76 – Ocazie uriașă FC Argeș! Rădescu trimite cu capul din zona careului mic, însă Epassy respinge printr-un reflex uluitor.

Minutul 70 – Ocazie mare Dinamo! George Pușcaș câștigă duelul aerian cu Sadriu, dar mingea trimisă cu capul din 6 metri trece pe lângă poartă.

Minutul 64 – GOOOLL FC ARGEȘ – Adel Bettaieb ia o acțiune pe cont propriu, pătrunde în careu și trimite puternic, pe jos, la prima bară, mingea intrând în poartă printre picioarele lui Epassy!

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 61 – Dublă schimbare la Dinamo. Au ieșit Alex Pop și Cîrjan și au intrat Musi și Milanov.

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 56 – Cîrjan preia balonul elegant și trimite spre poarta lui Căbuz, însă Garutti intervine și mingea părăsesște terenul.

Minutul 46 – Dinamo atacă din primele secunde ale reprizei a doua și Alex Pop irosește o bună ocazie, mingea reluată din interiorul careului, ușor lateral stânga, trecând pe lângă poarta Argeșului.

Minutul 46 – Start în repriza a doua. La pauză, Bogdan Andone i-a înlocuit pe Blagaic, Oancea și Sierra. Au i ntrat Rădescu, Briceag și Bettaieb.

Minutul 45+2 – Pauză pe Arcul de Triumf. Raportul șuturilor pe poartă: 4 la 0!

Minutul 26 – Ocazie importantă Dinamo! Voleul scoțianului Armstrong este deturnat de Căbuz peste transversală!

foto – captură Digi Sport TV

Minutul 21 – Contraatac superb inițiat de George Pușcaș, continuat de Alex Pop și Cîrjan, însă finalizarea celui care a deschis scorul în minutul 3 a fost reținută de această dată de portarul Căbuz.

Minutul 18 – Șutul lui Sierra, din afara careului, cu piciorul stâng, trece pe lângă poartă.

Minutul 8 – Bogdan Andone, tehnicianul FC Argeș, protestează și arbitrul Florin Andrei îi acordă cartonașul galben.

Minutul 3 – GOOOLL DINAMO – Daniel Armstrong centrează dintr-o lovitură liberă din flancul stâng și George Pușcaș, complet liber la 9-10 metri de poartă, poziție centrală, înscrie cu o plasată lovitură de cap!

Minutul 1 – A început partida de pe Arcul de Triumf. Galeriile lui Dinamo sunt înafara stadionului. Ultrașii protestează împotriva președintelui Andrei Nicolescu, inițiatorul adoptării unei noi sigle a clubului. O porcărie de siglă!

DINAMO vs. FC ARGEȘ 2-1

A marcat: George Pușcaș (3), Kennedy Boateng (90+1) – Adel Bettaieb (64)

Dinamo: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruț – Cr. Mihai (82, Caragea), Gnahore, Cîrjan (61, Milanov) – Armstrong (82, Tarbă), Pușcaș, Alex Pop (61, Musi)

Rezerve: Roșca – Cr. Licsandru, Musi, Milanov, Bordușanu, Tarbă, Caragea, M. Toader, M. Duțu, Ikoko, Țicu
Antrenor: Zeljko Kopic

FC Argeș: Căbuz – D. Oancea (46, Briceag), Tudose, Garutti, Sadriu, Borța (84, Tofan) – Rață, Sierra (46, Bettaieb), Blagaic (46, Rădescu) – Y. Pîrvu (76, Emmers), Matos

Rezerve: Straton, Tofan, Briceag, Seto, Rădescu, Idowu, Emmers, Bettaieb, Brobbey, A. Manole, A. Marin
Antrenor: Bogdan Andone

Arbitru: Florin Andrei/ Asistenți: Valentin Avram și Alexandru Vodă/ Arbitru VAR: Adrian Cojocaru/ Asistent VAR: Vasile Marinescu/ Rezervă: Iuliana Demetrescu

Programul și Rezultatele Etapei 8 – Play-off

Vineri, 8 mai

CFR Cluj – Universitatea Craiova 0-0

Sâmbătă, 9 mai

U Cluj – Rapid București 1-0/ Dorin Codrea (17)

Duminică, 10 mai

Dinamo București – FC Argeș 2-1/ George Pușcaș (3), Kennedy Boateng (90+1) – Adel Bettaieb (64)

Clasament Play-off – Etapa 8

foto – captură flashscore.ro

Programul și Rezultatele Etapei 8 – Play-out

Vineri, 8 mai

UTA Arad – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-0/ Hakim Abdallah (86)

Sâmbătă, 9 mai

Oțelul Galați – Farul Constanța 3-2/ Conrado (39 – penalty), Paul Iacob (56), Denis Bordun (58) – Alibec (61), Victor Dican (77)

Duminică, 10 mai

FC Botoșani – Petrolul Ploiești 1-1/ Sebastian Mailat (80 – penalty) – Adi Chică-Roșă (61)/ Eliminat: Alin Boțogan (90 – cartonaș roșu direct)

Luni, 11 mai

ora 18.00, Metaloglobus București – FC Hermannstadt

ora 21.00, FCSB – Unirea Slobozia

Clasament Play-out – Etapa 8

# Club Meciuri Victorii Egal Înfrângeri Golaveraj +/- Puncte
1 UTA 8 4 2 2 13-7 6 36
2 FCSB 7 4 1 2 13-7 6 36
3 FC Botoşani 8 3 3 2 13-15 -2 33
4 Oţelul 8 3 2 3 12-14 -2 32
5 FK Csikszereda 8 4 2 2 9-8 1 30
6 Petrolul 8 2 3 3 8-10 -2 25
7 Farul 8 1 3 4 8-10 -2 25
8 FC Hermannstadt 7 2 3 2 9-8 1 21
9 Unirea Slobozia 7 2 2 3 11-12 -1 21
10 Metaloglobus 7 1 3 3 7-12 -5 12

Clasament realizat de site-ul Hailafotbal.ro/ FRF.ro

REZUMAT VIDEO:

Popular Posts

Exit mobile version