În această seară de 17 mai, de la ora 20.30, Universitatea Craiova – liderul SuperLigii, cu 46 de puncte, primește vizita U Cluj, locul 2, cu 45 de puncte, într-un meci din cadrul rundei 9 (n.red. penultima) a SuperLigii, sezon 2025/2026.
Formația olteană poate câștiga în această seară primul titlu de campioană din 2013 încoace, de la preluarea în întregime a CS Mogoșoaia (Liga 2), dacă o învinge pe U Cluj!
Un rezultat de egalitate sau o victorie a echipei pregătite de Cristiano Bergodi pe „Ion Oblemenco” ar amâna deznodământul pentru ultima etapă a sezonului. Craiova juca în Giulești, cu Rapid, iar U Cluj cu Dinamo, în fața propriilor suporteri.
Meciul se va juca cu casa închisă, toate cele 30.000 de bilete fiind vândute într-un timp record!
Suporterii din Peluza Nord Craiova se vor întâlni în Centrul Vechi, începând cu ora 16:00, urmând ca deplasarea spre stadion să se facă în jurul orei 18.30.
Suporterii se vor opri la sensul giratoriu din zona „Ciupercă” în jurul orei 18:50. Acolo vor aștepta autocarul formației pentru a-l escorta spre arenă.

Dacă formația antrenată de Felipe Coelho câștigă partida, reprezentanții Ligii Profesioniste de Fotbal vor organiza, pe gazon, festivitatea de premiere, cu decernarea medaliilor și a trofeului de campion.
În urma rezultatului de egalitate înregistrat în meciul Dinamo vs. CFR Cluj, scor 0-0, disputat sâmbătă, pe Arcul Triumf, U Cluj nu mai poate pierde locul 2 și participarea în preliminariile Europa League!
Programul și Rezultatele din Play-off – etapa 9:
Vineri, 15 mai
FC Argeș – FC Rapid 2-2/ Adel Bettaieb (65, 72) – Alex Pașcanu (36), Daniel Paraschiv (51)
Sâmbătă, 16 mai
Dinamo – CFR 1907 Cluj 0-0
Duminică, 17 mai
Ora 20.30 CSU Craiova – U Cluj
Clasament – Play-off – Etapa 9
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | CSU Craiova | 8 | 5 | 1 | 2 | 7-6 | 1 | 46 |
| 2 | U Cluj | 8 | 6 | 0 | 2 | 12-5 | 7 | 45 |
| 3 | CFR Cluj | 9 | 4 | 3 | 2 | 7-6 | 1 | 42 |
| 4 | Dinamo | 9 | 3 | 3 | 3 | 12-11 | 1 | 38 |
| 5 | FC Rapid | 9 | 1 | 2 | 6 | 8-14 | -6 | 33 |
| 6 | FC Argeş | 9 | 1 | 3 | 5 | 5-9 | -4 | 31 |
Programul celor cinci partide din Play-out – etapa 9:
Sâmbătă, 16 mai
FK Csikszereda Miercurea Ciuc – FC Botoșani 2-0/ Marton Eppel (48). Andreas Ceara (61)
Luni, 18 mai
Ora 20.30 Farul Constanța – FC Metaloglobus București
Ora 20.30 Unirea Slobozia – UTA Arad
Ora 20.30 FC Hermannstadt – FCSB
Ora 20.30 Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Clasament – Play-out – Etapa 9
| # | Club | Meciuri | Victorii | Egal | Înfrângeri | Golaveraj | +/- | Puncte |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| 1 | FCSB | 8 | 4 | 2 | 2 | 13-7 | 6 | 37 |
| 2 | UTA Arad | 8 | 4 | 2 | 2 | 13-7 | 6 | 36 |
| 3 | FK Csikszereda | 9 | 5 | 2 | 2 | 11-8 | 3 | 33 |
| 4 | FC Botoşani | 9 | 3 | 3 | 3 | 13-17 | -4 | 33 |
| 5 | Oţelul Galaţi | 8 | 3 | 2 | 3 | 12-14 | -2 | 32 |
| 6 | Petrolul Ploiești | 8 | 2 | 3 | 3 | 8-10 | -2 | 25 |
| 7 | Farul Constanţa | 8 | 1 | 3 | 4 | 8-10 | -2 | 25 |
| 8 | FC Hermannstadt | 8 | 2 | 4 | 2 | 11-10 | 1 | 22 |
| 9 | Unirea Slobozia | 8 | 2 | 3 | 3 | 11-12 | -1 | 22 |
| 10 | Metaloglobus | 8 | 1 | 4 | 3 | 9-14 | -5 | 13 |
Clasamente realizate de hailafotbal.ro/ FRF.ro
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
LIGA a II-a
/ 11 ore agoBreaking News/ Ovidiu Popescu s-a întors acasă!
Mijlocaşul central defensiv Ovidiu Popescu (32 ani) s-a despărțit de UTA Arad și a...
-
Din Voleu
/ 12 ore agoNews Alert// CFR are antrenor principal!/ Nu e Edi, Gyusi sau Șumi!
Conducerea CFR Cluj și-a ales noul antrenor principal, după ce tratativele pentru readucerea lui...
By Ultras24 -
SUPERLIGA
/ 12 ore agoFCSB și Csikszereda Miercurea au bătut palma pentru transferul brazilianului Anderson Ceara
FCSB s-a înțeles cu FK Csikszereda Miercurea Ciuc asupra transferului mijlocașul Anderson Ceara, considerat...
By Noval Adrian -
Din Voleu
/ 14 ore agoNews Alert// Scandal cât Casa Fotbalului: CSM Unirea Alba Iulia contestă barajele pentru promovarea în L2!/ Clubul ardelean se adresează la TAS!
Federația Română de Fotbal este zguduită de un mega-scandal în Liga 2 Casa Pariurilor....
By Ultras24




