În ultimul meci al rundei 29 din SuperLigii, Rapid București a învins-o în deplasare pe Unirea Slobozia, scor 2-1.
În pofida succesului repurtat în Bărăgan, jocul formației pregătite de Costel Gâlcă a scârțâit în ambele reprize, gazdele reușind în dese rânduri să pună în pericol buturile nehotărâtului Aioani. În minutul 57, Unirea Slobozia a reușit să restabilească egalitatea, autor Aleandru Albu, însă echilibrul de pe tabelă nu a avut viață lungă.
Atacanții Daniel Paraschiv (24) și Alex Dobre (66) au marcat pentru giuleșteni, care vor aborda ultima etapă de pe locul secund, cu 55 de puncte. De partea cealaltă, Slozia lui Claudiu Noculescu este pe locul 14, cu 24 de puncte.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+4 – Final de partidă.
Minutul 85 – Orozco respinge dn fața lui Alex Dobre, pregătit să înscrie din fața porții, de la nici un metru!
Minutul 73 – Talisson l-a schimbat pe Claudiu Petrila și la scurt timp trimite mingea în transversala porții ialonițene. Mingea a revenit în teren, însă Moruțan a trimis-o dintr-un metru pe lângă poartă!
Minutul 66 – GOOOLL RAPID – Alex Dobre își readuce echipa în avantaj, cu un șut din zona careului mic, după o centrare perfectă din flancul stâng. Căpitanul Rapidului a marcat al 14-lea gol și l-a egalat pe Jovo Lukic (U Cluj) în clasamentul golgheterilor.

Minutul 57 – GOOOLL SLOBOZIA – Nou-intratul Andrei Dragu centrează din „libera” obținută de Bărbuț și Alexandru Albu trimite cu capul, de pe picioare, balonul în poarta giuleșteană!

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 50 – Panică în careul oaspeților, însă Pașcanu respinge din fața unui Aioani nehotărât, iar șutul trimis de Bărbuț ocolește poarta.
Minutul 46 – La pauză, Costel Gâlcă l-a schimbat pe Hromada cu Keita. Schimbare post pe post în linia mediană giuleșteană. S-a reluat meciul!
Minutul 45+2 – Arbitrul Viorel Flueran trimite echipele la vestiare. Este pauză la Slobozia.
Minutul 37 – Ocazie imensă Unirea Slobozia! La primul corner executat de gazde, portarul Aioani ratează intercepția baloului, însă lovitura de cap a lui Espinosa trece la două palme de buturile giuleștene.
Minutul 24 – GOOOLL RAPID – Daniel Paraschiv scapă din marcaj și înscrie cu capul de la 7-8 metri, în urma centrării trimise de Olimpiu Moruțan, din flancul drept!

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 12 – Rapid execută primul corner și în faza imediat următoare Olimpiu Moruțan este avertizat cu cartonașul galben, după faultul comis asupra lui Bărbuț.

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Minutul 7 – Ocazie Rapid! Claudiu Petrila reia cu capul și Denis Rusu reține mingea în doi timpi.
Minutul 1 – A început partida de la Slobozia, ultima din runda 29!
UNIREA SLOBOZIA vs. RAPID BUCUREȘTI 1-2
A marcat: Alex Albu (56) – Daniel Paraschiv (24), Alex Dobre (66)
Unirea Slobozia: Rusu – Dorobanțu, Safronov (83, Darhan), I. Dinu, Orozco, Șerbănică (55, Dragu) – Bărbuț (71, P. Dulcea), Vl. Pop (83, T. Lungu), Alex Albu – Espinosa, Ponde (70, Carnat)
Rezerve: R. Popa, Ibrian, Antoche, C. Toma, Coadă, T. Lungu, M. Lemnaru, Vlăsceanu, Dahan, Dulcea, Carnat, Dragu
Antrenor: Claudiu Niculescu

foto ultras24.ro – captură video Digi Sport TV
Rapid: Aioani – Onea, Pașcanu, Kramer, Borza – Moruțan, Hromada (46, K. Keita), Grameni – Dobre (90+1, Hazrollaj), Paraschiv (71, E. Koljic), Petrila (71, Talisson)
Rezerve: Iliev, Ciobotariu, Bolgado, Manea, K. Keita, G. Gheorghe, Talisson, Hazrollaj, Koljic
Antrenor: Constantin Gâlcă
Arbitru: Viorel Flueran/ Asistenți: Mircea Grigoriu și Nicușor Marin/ Arbitru VAR: Cristina Trandafir/ Arbitru AVAR: Ovidiu Artene/ Rezervă: Ana Maria Terteleac
Programul și Rezultatele Etapei 29 – 27 februarie/ 2 martie:
Vineri, 27 februarie
FC Hermannstadt – FC Botoșani 3-1/ Bozhidar Chorbadzhiyski (16), Cristi Neguț (32), Aurelian Chițu (50) – Mihai Bordeainu (59)/ Eliminat: Neguț (90+2 – de pe bancă)
Universitatea Cluj – Oțelul Galați 4-0/ Issouf Macalou (4), Jovo Lukic (28), Andrei Coubiș (70), Mouhamadou Drammeh (75)
Sâmbătă, 28 februarie
Universitatea Craiova – FC Metaloglobus București 2-1/ Adrian Rus (49), Pasagic (79 – autogol) – Florin Purece (4)
Farul Constanța – CFR 1907 Cluj 1-2/ Alexndru Ișfan (63) – Alibek Aliev (16), Karlo Muhar (27)
Duminică, 1 martie
Petrolul Ploiești – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 1-1/ R. Pop (51) – Loran Paszka (62 – penalty)
Dinamo București – FC Argeș 0-1/ Ricardo Matos (74)
UTA Arad – FCSB 2-4/ Hakim Abdallah (17), Din Alomerovic (87) – Mihai lixandru (11, 33), Iuri Cisotti (25), Daniel Bîrligea (62)/ Eliminat: Richard Odada (45)
Luni, 2 martie
Unirea Slobozia – FC Rapid 1-2/ Alex Albu (56) – Daniel Paraschiv (24), Alex Dobre (66)
REZUMAT VIDEO
Alex Albu (56) – Daniel Paraschiv (24), Alex Dobre (66)
REZUMAT VIDEO:
Fotbal Intern
Liga Elitelor U16& U15 – Rezultatele etapei a 5-a
Conference League
Craiova și-a aflat adversarele din grupa unică a UEFA Conference League
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 minute agoLiga 3 – Programul etapei a doua – Gazdele meciurilor din Seria 4 au ales să joace sâmbătă, iar cele din Seria 5 cinci cu o zi mai repede!
Liga 3 – sezon regular 2026/2027 – programează vineri și sâmbătă, 4-5 septembrie, partidele...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoSuperLiga – LPF a comunicat programul etapei a 9-a/ Vezi și programul rundei a 8-a și clasamentul
Liga Profesionistă de Fotbal și deținătorii drepturilor de televziune au anunțat programul etapei a...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 13 ore agoChicago Fire l-a prezentat oficial pe Anzor Mekvabishvili!/ Mijlocașul georgian îi va pasa lui Robert Lewandowski!
Mijlocașul georgian Anzor Mekvabishvili a plecat de la Universitatea Craiova, campioana României, pentru a...
-
Cupa României 2026/2027
/ 16 ore agoCupa României – Faza grupelor/ „U” Cluj, cu om în minus 51 de minute, învinge Petrolul!/ Echipele oaspete au câștigat la Sfântu Gheorghe, București și Târgoviște/ Remiză la Brașov
A început Faza grupelor Cupei României Betano, ediția 2026-2027. Primul din cele cinci meciuri...
By Ultras24




