Hermannstadt-ul lui Marius Măldărășanu a pierdut în fața nou-promovatei FK Csikszereda, scor 0-2, în penultimul meci al etapei a 13-a a Superligii.
În urma acestui rezultat, cele două echipe au făcut rocadă în clasament, Sibiul coborând pe locul 14, cu 10 puncte, în timp ce formația pregătită de Robert Ilyes a urcat pe poziția a 13-a, la două lungimi în fața adversarei din această rundă. Fk Csikszereda este neînvinsă de 7 etape, două victorii și cinci remize!
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+4 – Final de partidă!
Minutul 85 – Suporterii Sibiului au părăsit peluza!
Minutul 78 – GOOOLL CSIKSZEREDA – Jebari culege mingea trimisă greșit de Ivanov și înscrie cu un șut splendid de la 25 de metri, trimițând mingea în vinclul porții sibiene!
Minutul 68 – Pap iese din poartă și respinge greșir, dar sibienii nu profită!
Mintul 62 – Neguț șutează din afara careului, la semi-înălțime, Pap respinge în corner.
Minutul 46 – S-a reluat meciul!
Minutul 45+7 – Este pauză la Sibiu!
Minutul 45+4 – Șutul lui Kevin Ciubotaru lovește transversala porții ciucane!
Minutul 38 – GOOOLL CSIKSZEREDA – Selimovic, cu ochii în pământ, trimite greșit spre Căbuz, Eppel interceptează, îl driblează pe goalkeepr-ul Sibiului și înscrie în poarta goală!
Minutul 34 – Fază fierbinte în careul Csikszereda! Tiberiu Căpușă și Eduard Pap se ciocnesc violent la 2-3 metri de poartă! Jucătorii Sibiului solicită penalty, Sorin Vădana este nedumerit, iar VAR-ul nu intervine!
foto – ultras24.ro – captură video – Digi Sport TV
Minutul 33 – Nana Antwi trece de un adversar, pătrunde în careu, pasează în spate, dar Neguț șutează ca un începător, din 7-8 metri, pe lângă poarta oaspeților!
Minutul 28 – Neguț centrează din dreapta, dar Gjorgjjevski trimite pe lângă poartă, din doar 4 metri!
Minutul 13 – Ocazie Hermannstadt! Reluarea lui Tiberiu Căpușă este respinsă de Paszka, de pe linia porții!
Minutul 8 – Sibienii beneficiază de primul corner! Centrrarea este respinsă de Eduard Pap și Kevin Ciubotariu șutează de la distanță, dar mingea nu prinde spațiul porții.
Minutul 3 – Ciocnire violentă între portarul E. Pap și atacantul sibian Gjorgjjevski.
foto – ultras24.ro – captură video – Digi Sport TV
Ambii jucători primesc îngrijiiri medicale, însă continuă meciul!
foto – ultras24.ro – captură video – Digi Sport TV