Fotbal Intern

SuperLiga// FC Hermannstadt vs. Farul 1-0/ Sibiul obține prima victorie în runda a 7-a!/ Rezumat Video/ Farul a încheiat meciul fără șut pe poartă!

Published on

Dragoș Albu, mijlocaș împrumutat în această vară de la FCU 1948 Craiova, i-a adus Sibiului primul succes stagional! Duelul dintre Hermannstadt și Farul Constanța a fost ultimul din runda a 7-a din SuperLiga, sezon regular- ediția 2025-2026.

Pentru Farul Constanța, fără șut pe poartă în meciul de la Sibiu (!), aceasta este a treia înfrângere consecutivă și încheie etapa pe locul 8, cu 10 puncte, în timp ce trupa pregătită de Marius Măldărășanu a urcat pe poziția a 11-a, 7 puncte, sub Oțelul Galați (9 puncte), însă înaintea Petrolul (6), FCSB (5) și CFR Cluj (5)!

MOMENTE IMPORTANTE:

Minutul 90+8 – Final de meci!

Minutul 90+7 – Markovic trimite mingea în poarta Sibiului, dar Rareș Vidican a văzut hențul comis de Gabi iancu și golul este anulat!

Minutul 90 – Jucătorii Farului solicită penalty la cele două hențuri comise în aceeași fază de Tiberiu Căpușă, dar jocul continuă!

Minutul 77 – Balaure centrează dintr-o „liberă”, Căpușă recentrează și Sergiu Buș reia cu dreptul, din unghi închis, în plasa laterală!

Minutul 65 – Ocazii mari la cele două porți! Chițu a șutat cu stângul, din unghi, pe lângă poartă, iar șutul lui Răzvan Tănasă, poziție centrală, din interiorul careului, a trecut mult peste poarta lui Căbuz!

Minutul 64 – Răzvan Dican este schimbat de Jovan Markovici, de Radaslavescu de Cristian Sima.

Minutul 58 – Dublă schimbare în echipa sibiană. Neguț și Ciubotaru, ambii avertizați cu cartonașul galben, au fost schimbați de Oroian, respectiv Vuc.

Minutul 46 – Meciul a fost reluat. 

Minutul 45+2 – Arbitrul Rareș Vidican fluieră finalul primei reprize.

Minutul 44 – Balaure ratează uluitor! Buzbuchi a parat șutul din 6 metri expediat de „decarul” Sibiului. La faza imediat următoare, Balaure trimite  spre poartă, dar fundașii Farului îi blochează șutul!

Minutul 42 – Ionuț Vînă centrează de lângă Seliimovic, însă Tănasă, din marginea careului mic, trimite cu capul pe lângă poartă. Cea mai mare ocazie de gol a echipei constănțene! 

Minutul 27 – Tiberiu Căpușă îl blochează pe Radaslavesu și constănțenii beneficiază de o lovitură de la colțul terenului.

Minutul 26 – Neguț scapă spre poarta Farului, însă Buzbuchi iese la timp și respinge cu piciorul!

Minutul 23 – Ciobotariu îl deposedează pe Fabinho, Neguț preia mingea și trimite un șut centrare în fața porții, însă Chițu nu reușește să ajungă la întâlnirea cu balonul!

Minutul 12 – GOOOLL HERMANNSTADT – Balaure sprintează în flancul drept, centrează peste un grup de jucători, iar Dragoș Albu, venit din linia a doua, nemarcat, îl învinge pe Buzbuchi!

Minutul 10 – Cojocaru (Farul) s-a accidentat și este înlocuit cu Ramalho!

Minutul 1 – A început partida de la Sibiu!

HERMANNSTADT vs. FARUL 1-0

A marcat: Dragoș Albu (12)

HERMANNSTADT: Căbuz – Antwi, Căpușă, I. Stoica, Selimovic (85, Bejan) , Ciubotaru (58, Vuc) – Balaure (85, Biceanu), Kujabi, Albu – Chițu (71, S. Buș), Neguț (58, Oroian)

Rezerve: Muțiu, Pop, Bejan, Issah, Stancu, Oroian, Biceanu, Mihart, Batisa, Gandila, Vuc, Buș
Antrenor: Marius Măldărășanu

FARUL: Buzbuchi – Baptista (46, Furtado), Larie, Țîru, Ganea – Vînă, Dican (64, Markovic), Radaslavescu (64, C. Sima) – Cojocaru (11, Ramalho), Ișfan, Tănasă (76, G. Iancu)

Rezerve: Munteanu, Ducan, Sîrbu, Duțu, Pellegrini, Furtado, Oliveira, Banu, Ramalho, Iancu, Sima, Markovic
Antrenor: Ianis Zicu

Arbitru: Rares Vidican/ Asistenți: Daniel Mitruţi și Cristian Ilinca/ Arbitru VAR: Sebastian Colţescu/ Asistent VAR: Valentin Porumbel

Programul și Rezultatele Etapei a 7-a – 22/ 25 august:

Vineri, 22 august

Ora 19.00 UTA Arad – Unirea Slobozia 1-1/ Costache (36 – penalty) – Șerbănică (90+2)

Metaloglobus București – FC Rapid 1-2 / E. Fernandes (43) – Grameni (16), Koljic (21)

Sâmbătă, 23 august

FC Botoșani – FK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-1/ E. Papa (26), Mitrov (75 – penalty), Bodișteanu (82) – Bakos (85)

Universitatea Cluj – Dinamo 0-1/ Alex Pop (89)

Duminică, 24 august

Oțelul Galați – CFR 1907 Cluj 4-1/ Patrick (25, 45, 55), Bană (76) – Korenica (71)

Universitatea Craiova – Petrolul Ploiești 2-0/ Crețu (75), Baiaram (81)

FCSB – FC Argeș 0-2/ Bettaieb (73), Mihai Popescu (88 – autogol)

Luni, 25 august

FC Hermannstadt – Farul Constanța 1-0/ Dragoș Albu (12)

REZUMAT VIDEO:

Popular Posts

Exit mobile version