Farul Constanța si „U” Cluj se întâlnesc vineri, de la ora 20.00, în ultima etapă a sezonului regular 2024-2025 a SuperLigii. În tur, cele două echipe au remizat, scor 1-1.
În cursul zilei de astăzi, 6 martie, Gheorghe Hagi a organizat o conferință de presă premergătoare partidei. Tehnicianul marinarilor a afirmat că „U” Cluj este echipa care a progresat cel mai mult în acest sezon şi că meritul este al prietenului său Ioan Ovidiu Sabău.
”E un meci important acasă, cu o echipă care cred eu că a progresat cel mai mult în acest campionat, de la început până la sfârşit. O echipă care joacă ambele faze foarte bine, are un antrenor care e experimentat şi un antrenor foarte bun. A dus echipa în acest punct în care se luptă pentru câştigarea campionatului.
Sunt trei puncte în joc şi nimic mai mult. Încercăm să le luăm. Trebuie să facem un meci foarte bun. Trebuie să dăm tot ce avem mai bun. Trebuie să încercăm să ridicăm nivelul şi să fim noi.
Întâlnim o echipă care e în formă, care e bună, care a demonstrat, cu toate echipele, a fost pe primul loc pe foarte mult timp. Cum am făcut şi noi câţiva ani, aşa au făcut şi ei anul ăsta. Şi trebuie felicitată.
Gândul e unul singur, acela de a încerca să câştigăm meciul. După aceea, bineînţeles, să vedem pentru că începe alt campionat şi să ne conectăm din săptămâna asta. Să ne conectăm la ce va fi după. Şi trebuie să fim realişti. O să luptăm, trebuie să luptăm, să fim cât mai sus.
În mare, gândul trebuie să fie numai în faţă, să fim noi şi să încercăm să practicăm fotbalul nostru, pe care l-am făcut, nu ultimul meci pe care l-am avut la Craiova, unde cred eu că trebuie uitat.
E play-out şi trebuie să muncim foarte bine, să demonstrăm şi să avem energie, să avem conectare, să avem ambiţie, să fim motivaţi, să fim noi şi să încercăm să jucăm foarte bine.”, a declarat Gică Hagi, potrivit Agerpres.
Farul Constanța a ratat accederea în play-off-ul SuperLigii și se pregătește de cele nouă meciuri din play-out.
„Ştiu că am fost obişnuiţi să fim acolo sus, dar asta e. Trebuie să fim cu picioarele pe pământ. Acum toată lumea trebuie să fie conştientă că vor fi meciuri foarte grele. Nu are rost să ne ducem într-o extremă, să mergem într-o parte sau în alta.
E play-out. Suntem acolo. Poţi să câştigi play-out-ul sau poţi să… Depinde de ce vei face. Totdeauna aici depinde de lucrurile pe care le vei face. Deci, practic, trebuie să fim pregătiţi pentru aceste lucruri.
Pentru asta muncim, pentru asta venim să ne pregătim şi să facem mai bine ca adversarul. Din păcate, lucrurile sunt clare. N-am fost noi. N-am avut constanţă. Chiar dacă am jucat de la egal la egal cu toate echipele, important să fii pragmatic, să produci rezultate.”, a mai spus Hagi, potrivit sursei citate.
Partida de la Ovidiu va fi arbitrată de Andrei Chivulete (București), ajutat la cele două margini de asistenții Andrei Constantinescu (București) și mihăișă Niula (București). Arbitrajul video va fi asigurat de Cătălin Popa (Pitești) și Stelian Slabu (Brașov).
Etapa a 30-a va fi deschisă de întâlnirea Oțelul Galați vs. Politehnica Iași, programată de la ora 17.00.
PROGRAMUL ETAPEI a 30-a:
Vineri, 7 martie
Ora 17.00 Oțelul Galați – Politehnica Iași
Ora 20.00 Farul Constanța – Universitatea Cluj
Sâmbătă, 8 martie
Ora 18.00 Petrolul Ploiești – Sepsi OSK Sf. Gheorghe