FCSB s-a calificat matematic în play-off-ul SuperLigii, după succesul obținut, în deplasare, contra FC Buzău, codașa clasamentului.
Golurile campioanei României au fost marcate în partea secundă, dintr-un penalty transformat de Florin Tănase, obținut tot de el, și autogolul fundașului central Turda.
Spre finalul meciului, Eugen Neagoe – tehnicianul echipei buzoiene – a fost eliminat de arbitrul Sorin Vădana, iar fundașul dreapta Alexandru Pantea a părăsit terenul accidentat.
foto – ultras24.ro – captură video
Meciul a început cu o întârziere de 15 minute și s-a disputat în condiții severe de iarnă, pe un teren acoperit de un strat serios de zăpadă.
foto – ultras24.ro – captură video
Organizatorii au recurs la diverse metode de a curăța suprafața de joc. Au folosit aspiratoare, mături și au legat o bancă de un utilaj, pentru a strânge zăpada. Inovația s-a dovedit oarecum eficientă.
Foto – Digi Sport – captură video
Roș-albaștrii au acumulat 48 de puncte și au urcat pe prima treaptă a clasamentului, în timp ce FC Buzău rămâne pe ultimul loc, cu 19 puncte.
foto – ultras24.ro – captură video
Joi, pe Arena Națională, FCSB joacă returul cu PAOK, pentru accederea în „optimile” Europa League!
FC BUZĂU vs. FCSB 0-2 (0-0)
A marcat: F. Tănase (67 – penalty), Turda (75 – autogol)