FC Botoșani și Unirea Slobozia au încheiat la egalitate, scor 1-1, într-o partidă din etapa a 7-a din play-out-ul SuperLigii, ediția 2024-2025.
Golurile au fost marcate în repriza a doua. Slobozia a deschis scorul în minutul 63, prin Arabuli, intrat în teren cu două minute mai devreme. Doar patru minute a durat avantajul oaspeților. Atacantul Chică-Roșă a restabilit egalitatea, cu o reluare din interiorul careului, înscriind al 7-lea gol în acest sezon.
În minutul 3 al prelungirilor, arbitrul Andrei Chivulete a dictat penalty la duelul dintre Ionuț Dinu și Cîmpanu!
După un minut, la ultima fază a partidei, Krell – MVP-ul jocului – parează lovitura de la 11 metri executată de Ongenda și îi aduce Sloboziei un punct!
După această remiză, FC Botoșani a acumulat 26 de puncte și ocupă, temporar, locul 6 în clasamentul play-out (n.red. locul 12 în clasamentul general), în timp ce echipa ialomițeană staționează pe penultima poziție, cu 21 de puncte, la două lungimi în urma lui Sepsi.
foto ultras24.ro – captură video
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+5 – Final de meci!
Minutul 90+4 – Ongenda execută penalty-ul, însă Krell apără!
Minutul 90+2 – Alexandru Dinu îl faultează pe un jucător al Botoșaniului și Andrei Chivulete dictează penalty!
Minutul 77 – Enriko Papa șutează și Krell intervine, din nou, salvator.
Minutul 75 – Șansă bună de gol pentru Slobozia. Botoșaniul scapă!
Minutul 73 – Anestis intervine la libera executată de Aganovic.
Minutul 69 – Arabuli s-a accidentat și este înlocuit cu Yusov!
Minutul 69 – GOOOLL FC BOTOȘANI – Chică-Roșă restabilește egalitatea. Doar patru minute a durat avantajul oaspeților!
Minutul 65 – GOOOLL UNIREA SLOBOZIA – Arabuli, introdus de două minute pe teren în locul lui Purece, deschide scorul.
Minutul 53 – Mitrov, introdus la pauză în locul lui Gabriel David, șutează din lovitură liberă, la colțul scurt, însă Krell respinge în lateral.
foto ultras24.ro – captură video
Minutul 50 – 3.814 spectatori asistă la partidă, potrivit datelor furnizate de organizatori.
Minutul 48 – Aldair șutează din afara careului și portarul austriac Krell reține.
Minutul 22 – Vojtus reia cu capul și Anestis intervine.
FC BOTOȘANI vs UNIREA SLOBOZIA 1-1 (0-0)
Au marcat: Chică-Roșă (69) – Arabuli (65)
FC BOTOȘANI: Anestis 6 – Adams 5,5 (67, Cîmpanu) 5,5, Miron 5,5, Matricardi 5,5 (67, E. Papa 5,5), Pavlovic 5 – G. David 4,5 (46, Mitrov 5,5), P. Iacob 5,5, Aldair 6 (69, Petro) – E. Lopez 4,5 (46, R. Benzar 5), Chică-Roșă 6, Ongenda 4,5
Rezerve: Kukic – Benzar, Șeroni, Țigănașu, Petro, Mouaddib, Pănoiu, Mitrov, Bodișteanu, Cîmpanu, Papa, R. Filip Antrenor: Leo Grozavu