Remiză spectaculoasă în nordul Moldovei, între FC Botoșani și Universitatea Craiova, scor 2-2, într-o partidă din etapa a 28-a a SuperLigii.
Craiova lui Mirel Rădoi a fost la două minute de a cincea victorie consecutivă, care ar fi urcat-o pe locul 1 în clasament, însă fundașul stânga Pavlovici i-a blocat ascensiunea, înscriind în minutul 90+3, cu un șut la colțul lung, care a lovit bara înainte de a intra în poartă.
FC Botoșani a deschis scorul în minutul 34, prin argentinanul Enzo Lopez, după intervenția portarului Laurențiu Popescu la lovitura de cap a căpitanului Miron.

foto – ultras24.ro – captură video
Avantajul moldovenilor a durat puțin, patru minute pe ceasul arbitrului Adrian Cojocaru. Carlos Mora l-a învârtit pe Pavlovici, Safira s-a desprins de Miron și a înscris spectaculos, printr-o foarfecă laterală.
La pauză, Leo Grozavu a efectuat două modificări, Mirel Rădoi niciuna. Contrar cursului jocului, după ratarea lui Miron, Craiova a preluat conducerea iar Baiaram a marcat din assistul lui Safira.

foto – ultras24.ro – captură video
FC Botoșani este echipa finalurilor de partidă. A demonstrat-o de multe ori în acest sezon, inversând ierarhii din vârful clasamentului. Din această rundă, pe răbojul moldovenilor figurează și oltenii.
După acest rezultat, echitabil din cap până-n picioare, FC Botoșani a acumulat 25 de puncte și a urcat, provizoriu, pe locul 13 în clasament., în timp ce Universitatea Craiova a egalat-o la puncte pe FCSB (49) și se situează, tot temporar, pe locul secund.

foto – ultras24.ro – captură video
FC BOTOȘANI vs. UNIVERSITATEA CRAIOVA 2-2 (1-1)
Au marcat: Enzo Lopez (34), Pavlovici (90+3) – Alisson Safira (38), Baiaram (65)

foto – ultras24.ro – captură video
FC Botoșani: Anestis 6,5 – Friday 5,5, Miron 5 (76, Chică-Roșa), Matricardi 6, Pavlovic 6 – Papa 5,5 (62, P. Iacob 5), Ferreira 5 (46, C. Petro 5,5) – Cîmpanu 5 (85, Șeroni), Ongenda 5, Mitrov 4,5 (46, R. Filip) – Lopez 5,5
Rezerve: Kucic, Petro, Celea, Șeroni, Țigănașu, Salomon, Pănoiu, E. David, P. Iacob, Benzar, Chică-Roșă, R. Filip
Antrenor: Leo Grozavu

CSU Craiova: L. Popescu 6,5 – Căpățînă 5,5, Maldonado 5,5, Screciu 5, Bancu 6 – Oshima 6 (84, V. Mogoș), Mekabishvili 5,5, Houri 5,5 – Mora 6 (73, D. Barbu 5,5), Safira 8 (83, Lukic), Baiaram 6
Rezerve: Silviu Lung, R. Stoian, Mogoș, Badelj, Iago, Marcus Păcurar, Bană, D. Barbu, Lukic, Ninaci
Antrenor: Mirel Rădoi
Arbitru: Adrian Cojocaru/ Asistenți: Sebastian Gheorghe și Florian Vișan/ Arbitru VAR: Andrei Florin/ Asistent VAR: Valentin Porumbel
PROGRAMUL și REZULTATELE RUNDEI a 28-a (21-24 februarie):
Vineri, 21 februarie
FC Hermannstadt – Gloria Buzău 2-1 (1-1)/ Goncalves (11), Neguț (81 – penalty) – Luckassen (9)
Oțelul Galați – Universitatea Cluj 0-1 (0-1)/ Fabry (20)
Sâmbătă, 22 februarie
FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2 (1-1)/
CFR 1907 Cluj – Petrolul Ploiești
Duminică, 23 februarie
Ora 15.00 Unirea Slobozia – Politehnica Iași
Ora 20.00 FCSB – Dinamo București
Luni, 24 februarie
Ora 17.00 UTA Arad – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 20.00 Farul Constanța – FC Rapid 1923
REZUMAT VIDEO:
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 25 de minute agoNews Alert// Gigi Becali a pierdut „procesul” cu Risto Radunovic/ Noi amenzi primite de Dinamo și Petrolul/ Ce hotărâri a mai luat Comisia de Disciplină
Comisia de Disciplină și Etică din cadrul Federației Române de Fotbal, întrunită miercuri, 3...
-
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Farul s-a despărțit de doi atacanți!/ Reunirea lotului este programată în 14 iunie
În ultimele 24 de ore, Farul Constanța a anunțat despărțirea de atacanții Gabi Iancu...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoOficial// Corvinul, cea mai grăbită echipă din SuperLigă/ 23 de jucători prezenți la primul antrenament/ Corviniștii se vor pregăti și în Slovenia
Corvinul Hunedoara, campioana Ligii 2 Casa priurilor – sezon 2025/2026 și nou-promvată în SuperLiga...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Primăria Galați dorește preluarea stadionului în contul datoriilor combinatului siderurgic Liberty
Primăria Galați intenționează să preia stadionul Oţelul. Preţul de pornire este de 3,5 milioane...
By Ultras24

