
UTA a învins-o la Ovidiu pe Farul Constanța, scor 2-1, într-o partidă din etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii, ediția 2024-2025, și s-a salvat matematic de la retrogradare.
Denis Alibec a avut prima ocazie de gol a meciului, însă Iliev a respins în corner. Arădenii au replicat prin Costache, șut reținut de Buzbuchi, și Mpoku, al cărui încercare a trecut peste poarta gazdelor.
UTA a deschis scorul în minutul 26. Cristi Mihai, viitorul jucător al lui Dinamo, l-a servit pe Costache, acesta a trecut elegant de adversarul direct și a centrat în fața porții, de unde Zsori a înscris ca la antrenament.
Prima repriză s-a încheiat cu ocazia constănțeanului Băsceanu, iar mitanul secund a debutat cu golul arădeanului Tzionis.
Echipa lui Hagi a redus din diferență în prelungiri, prin Denis Alibec, dar nu a mai fost timp pentru remontada.
După acest rezultat, Farul a rămas pe locul 3 în clasamentul play-out, în timp ce UTA a urcat pe poziția a 4-a, ambele cu același număr de puncte: 30!
În ultima etapă, Farul joacă la Galați, cu Oțelul, iar UTA primește vizita deja retrogradatei FC Buzău.
FARUL vs. UTA 1-2 (0-1)
Au marcat: Alibec (90+5) – Zsori (26), Tzionis (50)
FARUL: Buzbuchi 5,5 – Sîrbu 4,5, Larie 4,5 (25, Radaslavescu 5), Marins 5, Buta 5 (61, I. Cojocaru 4,5) – N. Popescu 4,5 (60, L. Banu 4,5), Dican 5, Ganea 5 – Grygorian 4,5 (46, Doicaru), Alibec 5, Băsceanu 5 (73, I. Avramescu 4,5)
Rezerve: Ducan, Fabio, Țîru, Kaminski, Reginaldo De Lima Nunes, Banu, Radaslavescu, A. Ciobanu, Doicaru, G. Iancu, I. Cojocaru, Avramescu
Antrenor: Gheorghe Hagi
UTA: Iliev 6 – Dussaut 6, Conte 6, Poulolo 6, Trif 6 – C. Mihai 6 (90, Hrezdac) – Costache 5,5 (88, A. Dragoș), Tzionis 6 (88, Taroi), Van Durmen 6,5, Mpoku 5,5 (73, Rassoul 4,5) – Zsori 6 (73, Omondi 5)
Rezerve: Gorcea, Râpă, A. Matei, Toderean, Taroi, Benga, Dragoș, Hrezdac, Omondi, Joher
Antrenor: Mircea Rednic
Arbitru: Horațiu Feșnic/ Asistenți: Valentin Avram și Alexandru Cerei/ Arbitru VAR: Cristina Trandafir/ Asistent VAR: Mircea Grigoriu
SUPERLIGA – Programul Etapei a 8-a – Play-off și Play-out:
Vineri, 9 mai
Play-out/ FC Buzău – Unirea Slobozia 0-3 (0-2)/ F. Purece (1, 54), Vojtus (67)
Play-out/ Sepsi OSK Sf. Gheorghe – FC Botoșani 2-0 (0-0)/ Siger (71), C. Matei (81)
Sâmbătă, 10 mai
Play-out/ Farul Constanța – UTA Arad 1-2 (0-1)/ Alibec (90+5) – Zsori (26), Tzionis (50)
Ora 17.30/Play-out/ FC Hermannstadt – Politehnica Iași
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Craiova – CFR 1907 Cluj
Duminica, 11 mai
Ora 20.30/ Play-off/ Universitatea Cluj – FCSB
Luni, 12 mai
Ora 18.00/ Play-out/ Petrolul Ploiești – Oțelul Galați
Ora 21.00/ Play-off/ Dinamo București – FC Rapid 1923
REZUMAT VIDEO:


Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 11 minute agoSuperLiga// Universitatea Craiova vs. CFR Cluj 2-2>>Rezumat Video >> Rezultat perfect pentru FCSB, campioană pentru al doilea sezon consecutiv!
Universitatea Craiova și CFR Cluj au remizat, scor 2-2, într-un meci din cadrul etapei...
-
Fotbal Intern
/ 4 ore agoSuperLiga// FC Hermannstadt vs. Poli Iași 1-0>>Rezumat Video >> Ianis Stoica, un nou gol decisiv pentru Hermannstadt!
FC Hermannstadt s-a impus în fața propriilor suporteri cu Politehnica Iași, scor 1-0, în...
By Silviu Coman -
Fotbal Intern
/ 6 ore agoNews Liga 3// Rezultatele etapei a 8-a play off-out/ Vezi și clasamentele celor 10 Serii!
Etapa a 8-a din play-off-ul și play-out-ul Ligii 3 a programat vineri, 9 mai,...
-
Fotbal Intern
/ 6 ore agoSuperLiga// Farul vs. UTA 1-2>>Rezumat Video >> Arădenii s-au salvat matematic de la retrogradare!
UTA a învins-o la Ovidiu pe Farul Constanța, scor 2-1, într-o partidă din etapa...
By Bogdan Badiu