Fotbal Intern

SuperLiga – Etapa 5// FC Argeș – Farul 1-1/ Rezultat perfect pentru FCSB, Rapid și Dinamo

Published on

FC Argeș și Farul Constanța au încheiat la egalitate, scor 1-1, în runda a 5-a din SuperLiga.

Ambele goluri au fost înscrise în prima repriză, într-un interval de 4 minute. Argeșul a marcat prima, prin Robert Moldoveanu, în minutul 18, iar Eduard Radaslavescu a restabilit egalitatea, în minutul 22, cu un șut din marginea careului, la capătul unui atac superb conceput de jucătorii pregătiți de Ioan Ovidiu Sabău.

Egalitate perfectă a fost și la numărul șuturilor pe poartă, 4 la 4, însă Argeșul a câștigat posesia 55% la 45%, deși, înaintea acestui meci, „vulturii alb violeți” ocupau penultimul loc la acest capitol, cu 40,5%, pe ultimul fiind Voluntari – 38,8%. Cornere puține, doar cinci, 3 la 2.

După această remiză, Argeșul rămăne provizoriu pe prima treaptă a clasamentului, cu 10 puncte, golaveraj 4-3, în timp ce Farul este pe poziția a 5-a, la două lungimi distanță, golaveraj 9-7.

MOMENTE IMPORTANTE: 

Minutul 90+4 – Centralul George Găman fluieră finalul meciului de la Mioveni. Remiză între FC Argeș și Farul, scor 1-1.

Minutul 80 – Robert Moldoveanu, autorul golului echipei argeșene, a fost substituit de Micovschi. Tehnicianul Bogdan Andone și-a epuizat schimbările.

Minutul 64 – Radaslavescu șutează puternic, din afara careului, pe centrul porții, iar Căbuz respinge în lateral.

Minutul 46 – Două schimbări în garnitura piteșteană. Au rămas la vestiare Oancea și Rădescu. Au intrat Borța și Balaure.

Minutul 42 – Trasorul expediat din afara careului de Robert Moldoveanu este respins de portarul Robert Moldoveanu.

Minutul 29 – Ocazie Farul! Șutul trimis de Eddy Sylvestre din interiorul careului, lateral dreapta, trece la mică distanță de buturile argeșene.

Minutul 22 – GOL FARUL – Eduard Radaslavescu finalizează un atac cursiv al constănțenilor, cu un șut splendid din marginea careului mare! Golul îl puteți viziona aici: x.com/codin69809

Minutul 18 – GOL FC ARGEȘ – Robert Moldoveanu șutează cu piciorul drept, din libera obținută tot de el, balonul este deviat și se oprește în poarta oaspeților! Golul îl puteți viziona aici: x.com/codin69809

Minutul 17 – Victor Dican îl faultează pe Robert Moldoveanu, arbitrul George Găman este chemat la monitor, însă nu schimbă culoarea cartonașului. Nici nu avea motive!

Minutul 8 – Ocazie imensă Farul! Ionuț Doicaru se împiedică în pași, șutează în cele din urmă cu piciorul drept, din interiorul careului, însă Căbuz reține cu destule emoții!

Minutul 1 – A început partida de la Mioveni!

FC ARGEȘ – FARUL CONSTANȚA 1-1

Au marcat: Robert Moldoveanu (18) – Eduard Radaslavescu (22)

FC Argeș: Căbuz – Oancea (46, Borța), Tudose, Sadriu, Tofan – Rădescu (46, Balaure), Sierra, Rață (65, Alagbe) – Pîrvu (65, Dulcea), Moldoveanu, Luvambo

Rezerve: Crăciun, Șerban, Borța, Micovschi, Garutti, Antoniou, Alagbe, Gheorghe, Idowu, Dulcea, Balaure, Charpentier
Antrenor: Bogdan Andone

Farul: R. Munteanu – Bouzamoucha (71, I. Larie), Dican, Gustavo – Sîrbu (66, L. Banu), Njike, Ahlinvi, Țicu – Sylvestre (71, Vojtus), Doicaru (90, R. Tănasă), Radaslavescu

Rezerve: Buzbuchi, Maftei, Larie, Cercel, Kaminski, Banu, N. Popescu, Vînă, Marincean, Tănasă, Vojtus
Antrenor: Ioan Ovidiu Sabău

Arbitru: George Găman/ Asistenți: Cosmin Bojan și Daniel Ilinca/ Arbitru VAR: Sorin Costreie/ Asistent VAR: Daniel Mitruți

Programul și rezultatele etapei a 5-a:

Vineri, 14 august

FC Voluntari – Petrolul Ploiești 1-2

FC Argeș – Farul Constanța 1-1

Sâmbătă, 15 august

Ora 18.30 FK Csikszereda Miercurea Ciuc – Sepsi OSK Sf. Gheorghe

Ora 21.30 FC Rapid – Dinamo

Duminică, 16 august

Ora 18.30 Corvinul Hunedoara – CFR 1907 Cluj

Ora 21.30 Oțelul Galați – Universitatea Craiova

Luni, 17 august

Ora 18.30 Universitatea Cluj – UTA Arad

Ora 21.30 FCSB – FC Botoșani

Popular Posts

Exit mobile version