FC Botoșani și Rapid București au remizat, scor 1-1, într-o partidă din runda a doua a SuperLigii, ediția 2026/2027.
Giuleșetenii au deschis scorul în finalul primei reprize, prin Claudiu Petrila, cu un șut superb de la 18 metri. În minutul 84, Alexandru Pașcanu l-a faultat în careu pe Andrei Dumiter. Arbitrul Marian Barbu, considerat numărul 1 în România, nu a văzut infracțiunea comisă de jucătorul Rapidului, iar VAR-ul a intervenit. Înainte de a ajunge la monitorul de la marginea terenului, Barbu i-a eliminat pe Marius Croitoru, tehnicianul Botoșaniului, și căpitanul Andrei Miron, ambii pentru proteste.
„Centralul” și-a schimbat decizia și a dictat penalty pentru Botoșani și l-a eliminat pe Alex Pașcanu, faultul fiind comis din postura de ultim jucător.
Sebastian Mailat a executat penalty-ul, Marian Aioani a respins în față și Dina Grameni a trimis mingea în corner din fața lui Hervin Ongenda. Stupoare!
Arbitrii din camera VAR – Andrei Florin și Chivulete Andrei – au observat că printre jucătorii care au pătruns în careu înainte ca Mailat să lovească mingea se afla și Grameni! Astfel, Barbu s-a văzut nevoit să repete penalty-ul. La reluare, Sebastian Mailat a înscris!
FC BOTOȘANI vs. RAPID 1-1
Au marcat: Sebastian Mailat (90+1 – penalty) – Claudiu Petrila (45)/ Eliminat: Marius Croitoru (84, antrenor FC Botoșani) – Alex Pașcanu (87)
FC BOTOȘANI: Anestis – Ilaș, Miron, M. Diarra, Creț (46, Bayeye) – E. Papa (46, De Vega), C. Petro (83, Bodișteanu) – Mitrov (74, Markovic), Ongenda, Mailat – Dumiter
Rezerve: Gurău, Bayeye, Diaw, Sadiku, Țigănașu, Bordeianu, Lucas De Vega, Bodișteanu, D. Ș. Ștefan, Markovic, Kovtaliuk, Sorodoc Antrenor: Marius Croitoru