Meciul Dinamo – Rapid, ultimul din etapa a 8-a din play-off-ului SuperLigii, s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.
În prima repriză cele două echipe s-au angrenat într-o luptă dură la centrul terenului, câștigată fizic de jucătorii lui Zeljko Kopic, însă atacurile lor s-au stins în zona careului de 16 metri, unde Ciobotariu și Ignat au intuit și interceptat multe din pasele filtrante trimise de Cîrjan și Olsen.
Dinamo a încheiat primele 45 de minute cu două șuturi pe spațiul porții adverse și un corner, în timp ce giuleștenii s-au abținut să puncteze la multe din capitolele ce alcătuiesc statiostica unui meci.
La pauză, Marius Șumudică a adoptat stilul lui Gigi Becali, trei schimbări dintr-un foc! Burmaz, Gojkovic și Vulturar i-au înlocuit pe Koljic, Ademo și Hromada. Primul corner al mitanului secund a fost executat de Petrila, apoi tot el a reușit să șuteze pe spațiul porții dinamoviste și Roșca a reținut de lângă bara lateral dreapta.
Băieții lui Kopic au reîmbrăcat echipamentul militar și au trecut la măcinarea adversarului. Așa au apărut ocaziile la poarta lui Aioani, trei la număr. Șutul lui Perica (53) s-a lovt de Ciobotariu, Alex Pop (56) a reluat din 4 metri, unghi dificil, Aioani a ținut colțul scurt și mingea nu a trecut și tot portarul Rapidului a izbutit să deturneze peste poartă „racheta” lui Milanov (58).
Kopic a simțit că reduta lui Șumudică este pe cale să cedeze și l-a trimis în teren pe Dennis Politic, apoi pe Abdallah, însă mingea nu a vrut să muște din plasa giuleșteană, ci doar să ciupescă din transversală, în minutul 77, la șutul lui Cîrjan.
Rapid a dat semne că are puls abia în minutul 80, când Burmaz a șutat cu sete în plasa laterală, dar atacantul plecase dintr-o evidentă poziție de ofsaid.
Fotbaliștii lui Dinamo au solicitat penalty în minutul 84. Mingea șutată de Politic l-a lovit în cot pe Gojkovic, însă reluările au arătat că mâna rapidistului se afla aproape lipită de corp, iar VAR-ul oricum nu intervenise.
„Câinii” au terminat meciul sleiți de efort dar și așa Selmani a mai avut puterea de a trage pe poartă, în minutul 90+4, respins de Aioani, și ulterior de a pleca de unul singur pe contraatac, stopat în cele din urmă de Ciobotariu.
După acest 0-0, Dinamo a acumulat 31 de puncte și este pe locul 6 în play-off, în timp ce Rapid este pe poziția a 5-a, cu 32 de puncte.