Partida Petrolul Ploiești vs FC Botoșani, programată de la ora 17.30, va încheia runda cu numărul 7 din play-out-ul SuperLigii, iar de la ora 20.30, în Giulești, Rapid și Universitatea Craiova vor pune punct întregii etape.
Astăzi, pe Ilie Oană, Petrolul, locul 11 în clasamentul general, 26 de puncte, își joacă liniștea finalului de campionat. Cele trei puncte îi sunt la îndemână, însă mai trebuie să și joace!
FC Botoșani nu mai este o echipă comodă, usor de învins. În runda precedentă, formația pregătită de Bogdan Andone – suspendat pentru acest meci – a învins-o pe Dinamo, scor 2-1, la capătul unui meci teribil. În cazul unei victorii în fața „lupilor”, gruparea din nordul Moldovei se poate gândi inclusiv la salvarea directă, pentru că în etapa a 8-a va juca cu FC Voluntari, pe teren propriu.

foto/ arhivă/ playsport
Partida va fi arbitrată de Andrei Florin (Târgu Mureș). În cabina VAR se vor afla Cătălin Popa (Pitești) și Adrian Popescu (Craiova).
Din pretendentă la titlu, Rapid București este marea dezamăgire a acestei ediții de play-off. Giuleștenii au înregistrat 5 înfrângeri și un egal, cu FCSB, scor 2-2.
În partida tur, Universitatea Craiova s-a impus la limită, scor 2-1, deși a evoluat în inferioritate numerică mai bine de 30 de minute. Partida din această seară va fi arbitrată de Ovidiu Hațegan.

PROGRAM – REZULTATE – RUNDA a 7-a/ PLAY OFF/OUT
Vineri, 26 aprilie
Dinamo București – FC Voluntari 1-1 (1-1)/ Au marcat: Gnahore (35) – Cascini (37)
Sâmbătă, 27 aprilie
FC U Craiova 1948 – Universitatea Cluj 3-2 (1-1)/ Au marcat: Baeten (25, 55), Blănuță (76) – Silaghi (16), Anselmo (73)
FCSB – Farul Constanța 2-1 (1-0)/ Au marcat: Miculescu (26), Băluță (86) – Rivaldinho (79)
Duminică, 28 aprilie
Oțelul Galați – FC Hermannstadt 1-0 (0-0)/ A marcat: Yabre (3)
Politehnica Iași – UTA Arad 0-2 (0-0)/ A marcat: Ezekiel (62), Luckassen (87)
CFR 1907 Cluj – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 2-1 (1-1)/ Au marcat: Muhar (6, 90+6) – Alimi (20 – penalty)
Luni, 29 aprilie
Play-out/ Ora 17.30/ Petrolul Ploiești – FC Botoșani
Play-off/ Ora 20.30/ FC Rapid 1923 – Universitatea Craiova
CLASAMENT PLAY-OFF
1. FCSB 7 5 2 0 12-6 49 puncte
2. CFR 7 3 1 3 10-11 37 puncte
3. FARUL 7 4 1 2 14-8 35 puncte
4. Universitatea Craiova 6 3 0 3 8-8 34 puncte
5. RAPID 6 0 1 5 6-14 29 puncte
6. SEPSI 7 1 3 3 8-11 28 puncte
CLASAMENT PLAY-OUT
7. UTA 7 4 2 1 12-8 34 puncte
8. OȚELUL 7 5 1 1 8-5 33 puncte
9. FC HERMANNSTADT 7 3 2 2 10-5 31 puncte
10. „U” Cluj 7 2 2 3 8-7 29 puncte
11. PETROLUL 6 2 2 2 5-9 26 puncte
12. FC VOLUNTARI 7 2 3 2 11-9 23 puncte
13. FCU CRAIOVA 7 1 3 3 6-10 22 puncte
14. FC BOTOȘANI 6 3 1 2 9-8 21 puncte
15. POLI IAȘI 7 1 1 5 4-8 21 puncte
16. DINAMO 7 1 3 3 5-9 21 puncte
Fotbal Intern
Oficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Fotbal Intern
Oficial// Oțelul Galați – transferul cu numărul 5!
Fotbal Intern
Oficial// Petrolul a ajuns la transferul cu numărul 7
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Din Voleu
/ 6 ore agoOficial// Al doilea transfer al zilei perfectat de Sepsi Sfântu Gheorghe
La două ore după ce a anunțat transferul fundașului brazilian Gustavo Cascardo (29 de...
-
Fotbal Intern
/ 11 ore agoOficial// Sepsi a transferat un fundaș dreapta brazilian
Sepsi Sfântu Gheorghe a perfectat transferul fotbalistului brazilian Gustavo Cascardo (29 de ani), ultima...
By Bogdan Badiu -
Din Voleu
/ 13 ore agoOficial// Se retrage fără tam-tam și focuri de artificii
Mihai Stoica – președintele Consiliului de Administrație al FCSB – a declarat că Vlad...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ o zi agoMeciuri amicale – duminică, 21 mai 2026// U Cluj pierde în fața Croației U19!/ Victorii pentru CSU Craiova, UTA și Sepsi
Sepsi Sfântu Gheorghe, revenită în SuperLiga României, a întâlnit în primul amical verii, pe...
Cele mai citite
S-au disputat meciurile din manșa tur a barajului de promovare în Liga 3/ Trei partide nu s-au jucatiunie 20, 2026Codin Samoila

