SuperLiga 2026/27 – Etapa 1/ Corvinul vs. FK Csikszereda 3-0/ Debut mai mult decât perfect al Corvinului/ Rezumat Video/ Harghitenii făcuți franjuri în 8 minute!
După 34 de ani, Corvinul Hunedoara a revenit în prima ligă în stil mare, cu un succes la trei goluri diferență în fața FK Csikszereda.
Golurile echipei hunedorene au fost înscrise în partea secundă a partidei, într-un interval de 8 minute. Fabry a deschis scorul din penalty, Pîrvulescu a nimerit, în sfârșit, poarta, iar Ribeiro a transformat impecabil o lovitură liberă.
MOMENTE IMPORTANTE:
Minutul 90+4 – „Centralul” Marcel Bîrsan fluieră finalul partidei de la Arad!
Minutul 90+1 – Ocazie mare Csikszereda! Portarul Corvinului respinge reluarea din cădere a lui Răzvan Trif, balonul este recentrat și Dolny trimite cu capul pe lângă poartă.
Minutul 82 – Florin Maxim, tehnicianul echipei hunedorene, efectuează ultimele două schimbări. Vezi caseta tehnică.
Minutul 65 – GOOLL CORVINUL – Sergio Ribeiro înscrie printr-un senzațional, la colțul scurt, dintr-o lovitură liberă obținută de Pîrvulescu! Csikszereda este K.O.!
Minutul 61 – GOOOLL CORVINUL – Angel Gillard trimite de pe dreapta în centrul careului, Nicolae Pîrvulescu preia elegant și înscrie cu un șut puternic!
Minutul 57 – GOOOLL CORVINUL – Andrej Fábry transformă lovitura de pedeapsă!
Minutul 56 – Penalty pentru Corvinul! Efraim Bodo are o intrare de sud-american (n.red. paraguayan/argentinian) asupra atacantului Emmanuel Yeboah, absent până în acest minut, și arbitrul Marcel Bîrsan arată punctul cu var!
Minutul 48 – Nicolae Pîrvulescu, cel mai activ jucător al formației hunedorene, pătrunde în careu, driblează de-a latul acestuia și trimite la colțul lung, dar la mare distanță de poartă.
Minutul 46 – Start în repriza a doua.
Minutul 45+2 – Este pauză pe arena „Francisc Neuman” (Arad).
Minutul 41 – A doua ocazie imensă a nou-promovatei Corvinul! Nicolae Pîrvulescu șutează puternic de la aproximativ 18 metri, însă balonul lovește transversala!
Minutul 33 – Goalkeeper-ul Corvinului degajează greșit, Anderson Ceara preia și trimite din afara careului. Oaspeții execută cornere consecutiv.
Minutul 20 – Fabry șutează din marginea careului mare, la colțul lung, pe lângă buturile formației harghitene.
Minutul 11 – Ocazie imensă Corvinul! Pîrvulescu reia cu capul din interiorul careului 5 metri, dar Eduard Pap respinge senzațional. Portarul oaspeților a preferat să rămână pe linia porții!
Minutul 1 – A început partida.
CORVINUL vs. FK CSIKSZEREDA 3-0
Au marcat: Andrej Fabry (57 – penalty), Nicolae Pîrvulescu (61), Sergio Ribeiro (65)
Corvinul: Sandu – Iacob, F. Ilie, Manolache (82, Abualnadi), Neacșa – Cărăruș, Ribeiro (82, Goodlad) – Fabry (72, R. Deaconu), Yeboah (61, Bratu), Pîrvulescu – Gillard (72, R. Espinosa)