Connect with us

Din Voleu

Ștefan Baiaram a părăsit terenul într-un picior/ Va lipsi de la meciul cu Farul, posibil și la cel din runda 25, cu Oțelul

Universitatea Craiova a câștigat duelul cu FC Botoșani, scor 2-0, și a revenit pe primul loc în clasamentul SuperLigii.

Oltenii au acumulat 46 de puncte, însă l-au pierdut pentru două partide pe Ștefan Baiaram, care a suferit o entorsă la glezna stângă. Acesta a fost înlocuit de Monday Etim, în minutul 64, care avea să înscrie golul doi al Craiovei, spre finalul partidei, după o degajare greșită a fundașuli central Andrei Miron, „căpitanul” Botoșaniului.

„E entorsă, așa a fost să fie. O să pun multă gheață. De luni o să vorbesc cu doctorul și o să-și dea seama. După acel, am aterizat pe stângul, nu am pus bine piciorul.” a declarat Baiaram, la flash-interviul de după partidă, la microfonul Digi Sport TV.

Baiaram ar putea lipsi de la meciurile cu Farul, programat la Ovidiu, duminică, 1 februarie, ora 17:15 și Oțelul Galați, care se va disputa miercuri, 5 februarie, pe „Ion Oblemenco” în cadrul rundei intermediare cu numărul 25.

SUPERLIGA – Programul și Rezultatele Etapei a 23-a/  23 ianuarie/ 26 ianuarie:

Vineri, 23 ianuarie

Metaloglobus București – FC Argeș 0-2/ Robert Moldoveanu (64), Claudiu Micovschi (72)

FC Hermannstadt – Dinamo București 1-2/ Gjorgjievski (76) – Opruț (70, 80)

Sâmbătă, 24 ianuarie

Universitatea Cluj – Unirea Slobozia 1-0/ Andrei Gheorghiță (5)

Universitatea Craiova – FC Botoșani 2-0/ Alex Cicâldău (65), Monday Etim (83)

Duminică, 25 ianuarie

Ora 14.30 Petrolul Ploiești – Farul Constanța

Ora 20.00 FCSB – CFR 1907 Cluj

Luni, 26 ianuarie

Ora 17.00 Oțelul Galați – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Ora 20.00 UTA Arad – FC Rapid

SUPERLIGA – Programul Etapei a 24-a/  30 ianuarie/ 2 februarie:

Vineri, 30 ianuarie

Ora 17.00 FC CFR 1907 Cluj – FC Metaloglobus București

Ora 20.00 Dinamo București – Petrolul Ploiești

Sâmbătă, 31 ianuarie

Ora 14.30 Unirea Slobozia – FC Hermannstadt

Ora 17.00 FC Argeș – UTA Arad

Ora 20.00 FC Rapid – Universitatea Cluj

Duminică, 1 februarie

Ora 17.15 Farul Constanța – Universitatea Craiova

Ora 20.00 FCSB – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Luni, 2 februarie

Ora 20.00 FC Botoșani – Oțelul Galați

Watching football at home on TV

SUPERLIGA – Programul Etapei a 25-a/  3 februarie/ 5 februarie:

Marți, 3 februarie

Ora 16.00 Petrolul Ploiești – Unirea Slobozia

Ora 18.00 Universitatea Cluj – FC Argeș

Ora 20.30 FC Hermannstadt – FC Rapid

Miercuri, 4 februarie

Ora 16.00 FC Metaloglobus București – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

Ora 18.00 UTA Arad – CFR 1907 Cluj

Ora 20.30 Farul Constanța – Dinamo București

Joi, 5 februarie

Ora 18.00 Universitatea Craiova – Oțelul Galați

Ora 20.30 FCSB – FC Botoșani

SUPERLIGA – Programul Etapei a 26-a/  6 februarie/ 9 februarie:

Etapa a 26-a

Vineri, 6 februarie

Ora 17.00 FC Argeș – FC Hermannstadt

Ora 20.00 FC Rapid – Petrolul Ploiești

Sâmbătă, 7 februarie

FK Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA Arad

Unirea Slobozia – Farul Constanța

Ora 20.00 CFR 1907 Cluj – Universitatea Cluj

Duminică, 8 februarie

Ora 17.00 FC Botoșani – FC Metaloglobus București

Ora 20.00 Oțelul Galați – FCSB

Luni, 9 februarie

Ora 20.00 Dinamo București – Universitatea Craiova

SUPERLIGA – Programul Etapei a 27-a/  13 februarie/ 16 februarie:

Etapa a 27-a

Vineri, 13 februarie

Petrolul Ploiești – FC Argeș

Sâmbătă, 14 februarie      

Universitatea Cluj – FK Csikszereda Miercurea Ciuc

FC Metaloglobus București – Oțelul Galați

Duminică, 15 februarie    

UTA Arad – FC Botoșani

Farul Constanța – FC Rapid

Universitatea Craiova – FCSB

Luni, 16 februarie

FC Hermannstadt – CFR 1907 Cluj

Dinamo București – Unirea Slobozia

NOTĂ Orele de disputare ale partidelor FK Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA Arad și Unirea Slobozia – Farul Constanța, contând pentru etapa a 26-a, precum și ale celor din etapa a 27-a vor fi comunicate ulterior.

SuperLiga// Universitatea Craiova vs. FC Botoșani 2-0/ Oltenii își continuă marșul spre câștigarea sezonului regulat/ Rezumat Video/ Vipan Kumar – aplaudat în pauza partidei!

Advertisement

Ultimele Stiri

Cele mai citite

More in Din Voleu