Opt persoane, printre care și președintele unui club din prima ligă a Turciei, au fost arestate în cadrul unei anchete privind presupuse pariuri pe meciuri de fotbal. În paralel cu acțiunea autorităților, Federația Turcă de Fotbal (TFF) a suspendat 1.024 jucători, care urmează să fie supuși procedurilor disciplinare!
La începutul lunii noiembrie, TFF a suspendat 149 de arbitri și asistenți, ca urmare a unei investigații prin care s-a demonstrat că oficiali din ligile profesioniste pariau pe meciuri de fotbal.
TFF a comunicat că a trimis 1.024 jucători din toate ligile către Consiliul de Disciplină Profesională de Fotbal (PFDK), în cadrul investigației, inclusiv 27 de jucători din Superliga turcă, primul eșalon al fotbalului, toți suspendați. Printre acești 27 se află jucători de la campioana Galatasaray și de la Besiktas.
”Din cauza transferului preventiv a 1.024 de jucători de fotbal la PFDK, au fost inițiate negocieri urgente cu FIFA pentru acordarea unei perioade de transfer și înregistrare de 15 zile, în plus față de perioada de transfer din iarna 2025-2026, numai la nivel național, pentru ca cluburile să poată completa golurile din loturile lor”, a transmis TFF, comunicat preluat inclusiv de flashscore.ro.
Meciurile din ligile a doua și a treia au fost suspendate timp de două săptămâni, iar marți, 11 noiembrie, conducerea TFF se va întruni într-o ședință extraordinară.

Foto – Daily Sabah
Investigația a arătat că 371 dintre cei 571 de arbitri activi în ligile profesioniste din Turcia aveau conturi de pariuri, iar 152 dintre ei pariau activ. Un arbitru a plasat 18.227 de pariuri, iar 42 de arbitri au pariat fiecare mai mult 1.000 de meciuri de fotbal.
Potrivit agenției de stat Anadolu, un tribunal a dispus arestarea președintelui Eyupspor (Liga 1 Turcia), Murat Ozkaya, alături de alte șapte persoane.
Fotbal Intern
Oficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – Programul celor 25 de partide din turul 2
Fotbal Intern
SuperLiga – LPF a anunțat programul etapei a 5-a
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 3 ore agoSuperLiga – Etapa 4// Live Text – Dinamo – FC Voluntari 4-0/ Dinamo s-a urcat pe podium, cu 7 puncte/ Rezumat Video/ Echipa lui Florin Pîrvu a încasat 11 goluri în patru meciuri
Dinamo a obținut un succes convingător contra FC Voluntari, scor 4-0, într-un meci disputat...
-
Din Voleu
/ 5 ore agoBreaking News// Încheierea festivalului Untold coincide cu sosirea circului în Gruia!/ Varga s-a înțeles cu Șumudică!
Ioan Varga, patronul CFR Cluj, a anunțat că noul antrenor al echipei este Marius...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 8 ore agoSuperLiga – Etapa a 4-a// Live Text – Farul vs. FK Csikszereda 3-2/ Patru goluri în prima repriză și multe emoții pe final/ Rezumat Video
Farul a învins-o pe Csikszereda, scor 3-2, în al doilea meci din cadrul rundei...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 14 ore agoOficial// Dinamo a finalizat al 11-lea transfer!
Matthias Verreth (27 de ani) pleacă de la SSC Bari pentru a îmbrăca tricoul...
By Ultras24



