Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal l-a mandatat, astăzi, 16 aprilie a.c., în unanimitate, pe preşedintele Răzvan Burleanu să negocieze cu antrenorul Gheorghe Hagi preluarea funcţiei de selecţioner al echipei naţionale a României, rămasă vacantă după încetarea contractului fostului tehnician Mircea Lucescu.
Discuțiile dintre Burleanu și Hagi vor avea loc săptămâna viitoare.
„După cum se ştie, detaliile financiare sunt confidenţiale, iar în ceea ce priveşte durata contractului, fiecare selecţioner a lucrat cu obiectivul de a obţine o performanţă sportivă la următorul turneu final. Prin urmare în această toamnă intrăm în această traiectorie prin Liga Naţiunilor şi apoi prin campania de calificare la următorul turneu final.
Aşadar, obiectivul noului selecţioner va fi de a califica echipa naţională la următorul turneu final, cel european. Abordarea noastră ca federaţie în ceea ce priveşte Liga Naţiunilor va fi să nu avem un obiectiv de performanţă sportivă, ci mai degrabă de a putea să pregătim campania de calificare.
Această ediţie a Ligii Naţiunilor va fi o etapă premergătoare campaniei de calificare din 2027 pentru următorul Campionat European.
Am discutat despre foarte multe aspecte cu Gică Hagi şi un element pe care pot să îl infirm este cel legat de o posibilă solicitare a sa de demitere a directorului tehnic (n.red. Mihai Stoichiță).
În plus, chiar azi Mihai Stoichiţă a fost reconfirmat de către Comitetul Executiv, deci niciodată nu s-a pus în discuţie acest subiect.„, a declarat președintele FRF, la conferința de presă susținută la finalul ședinței Comitetului Executiv, notează digisport.ro.
Gheorghe Hagi a fost primul pe lista cu propuneri a Comisiei Tehnice a Federaţiei Română de Fotbal pentru postul de selecţioner.
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Echipe Nationale
/ 37 de minute agoNaționala României – Antrenament deschis publicului în cantonamentul de la Mogoșoaia/ Gică Hagi: „O să vedeți lotul vineri!”
La finalul săptămânii, tricolorii se vor reuni sub comanda noului selecționer Gheorghe Hagi pentru...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 2 ore agoLiga 3 – Programul etapei a 4-a – Un număr de 20 de partide se dispută vineri – Două meciuri se vor juca în nocturnă, unul sâmbătă, la Petroșani – Clasamente
Liga 3 – sezon regular 2026/2027 – programează în zilele de vineri și sâmbătă,...
By Ultras24 -
Echipe Nationale
/ 4 ore agoEchipele Naționale U18 și U16 participă la Turneul celor 4 Națiuni din Portugalia/ Fiecare selecționată va disputa câte 3 partide
România U18 – calificată la Campionatul Mondial U17 din Qatar, care se va desfășura...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 4 ore agoLiga 2 – Etapa a 8-a începe sâmbătă și se încheie marți/ Patru meciuri se văd la TV și unul în regim online – FRF.tv
Etapa a 8-a a Ligii 2 Casa Pariurilor – ultima înainte de prima pauză...
By Bogdan Badiu



