La finalul partidei cu Dinamo, Ioan Ovidiu Sabău, tehnicianul ”U” Cluj, a afirmat că 11-12 jucători sunt la final de contract și ar putea să nu mai continue la gruparea ardeleană.
”Realitatea e cea care se vede. Am schimbat și sistemul la cest joc, am jucat un 4-3-1-2. Am vrut să alergăm adversarul, să nu ne retragem, să jucăm sus. Au fost câteva acțiuni frumoase.
Am avut acea teamă, foarte crispați. Nu mai avem dinamică, rapiditate în gândire, să meargă mingea repede. Greșim simplu, e presiunea. Asta ne este meseria. Ar fi trebuit să arătăm mult mai bine. Jucăm cu Voluntari, sperăm la un joc mai bun.
E un subiect care pe mine personal nu mă afectează (n.r. cu Marius Șumudică). S-a discutat. Am și eu sursa mea. Am înțeles că s-a discutat venirea. Nu trebuie să fiu surprins că se poate întâmpla așa ceva. Încercăm să terminăm campionatul acesta bine.

Trebuie făcută o analiză. Nu e ușor să construiești o echipă competitivă. Alții spun că asta e nivelul, alții că am fi putut mai mult. Și eu cred că am fi putut mai mult. Și eu cred că poate ar fi trebuit să fiu mai diferit, să fiu mai dur.
Noi mergem să câștigăm la Voluntari. Dinamo e un club pe care îl iubesc. Oricine a jucat pentru Dinamo simte ceva aparte. M-a format ca sportiv adevărat. Am rămas cu prieteni.
Eu am zis că atunci când se va construi acel stadion, Dinamo va redeveni acel club puternic”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, la flash-interviul de după jocul cu Dinamo.
De citit și:
SuperLiga// Rezumat Video – „U” Cluj vs Dinamo 3-3 (1-1)/ Egal! Să te bucuri sau să plângi?
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Champions League
/ 9 ore agoChampions League – tur 2 preliminar// Levski Sofia vs. CSU Craiova 1-0
Universitatea Craiova a pierdut la Sofia manșa tur cu Levski, scor 0-1, din turul...
-
Din Voleu
/ 14 ore agoOficial// CFR Cluj a rămas fără președinte, Iuliu Mureșan a demisionat!/ Alți doi jucători au notificat clubul!
CFR Cluj trece prin momente grele! Clubul patronat de Nelu Varga a primit din...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 16 ore agoNews Liga 2 – Programul sezonului regular, ediția 2026/2027// Hermannstadt s-a înscris la start!/ Campionatul începe în 1 august!
Federația Română de Fotbal a organizat miercuri, 22 iulie 2026, de la ora 15:00,...
-
Cupe Europene
/ 17 ore agoOficial// U Cluj – amendată drastic de UEFA!
„U” Cluj va juca mâine, la Sfantu Gheorghe, de la ora 20.00, partida tur...
By Ultras24
Cele mai citite
Cupa României Betano 2026/2027 - faza regională - Rezultatele ultimei runde + clasamente + programul finaleloriulie 16, 2026Ultras24
Meciuri amicale - 16-18 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3iulie 18, 2026Codin Samoila
