Universitatea Cluj își păstrează invincibilitatea în SuperLiga României României și după meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-1, pe Cluj Arena, în runda a 10-a.
În urma acestui rezultat, Universitatea Cluj a acumulat 22 de puncte și a rămas pe primul loc, la 5 lungimi distanță de Oțelul, care are un meci mai puțin, pe propriul teren cu CFR. De partea cealaltă, Universitatea Craiova are 16 puncte și este pe poziția a patra.
Ioan Ovidiu Sabău – tehnicianul Universitatății Cluj – a declarat că este mulțumit de rezultatul obținut de fotbaliștii săi și le transmite fanilor că echipa va merge la Iași să câștige!
„Am făcut o primă repriză bună, am jucat în viteză, mai ales în flancul drept. Am avut situații de 2-0, dar în a doua repriză am scăzut intensitatea, dar nu e ușor, am jucat cu Craiova, te poate pune în dificultate.
Dacă noi țineam mai mult de mingea, câștigam și azi. Dar s-a descurcat bine Craiova, poate și pe fondul nostru de oboseală.
Jucătorii sunt foarte supărați. Dacă arătam și în repriza a doua cum am arătat în prima, câștigam. Trebuie să jucăm cum am jucat cu Rapid.

Sunt multe motive pentru care nu am reușit să ținem de minge. Analizăm de ce nu am ținut de minge în repriza a doua. Adversarul ne-a și lăsat să construim. Poate e presiune, e teamă.
Craiova combină bine dacă îi dai spații, mai ales Mitriță, e bun pe combinații, finalizează foarte bine.
Mă bucur foarte mult că le-am dat speranțe fanilor, am convins prin felul nostru de a fi, cu aceiași jucători deosebiți.
Am ajuns pe primul loc, au crescut și așteptările. Vreau să simtă și ei presiunea, îmi place. Trebuie să ne pregătim foarte bine, să mergem la Iași și să câștigăm.”, a spus Ioan Ovidiu Sabău, la flash-interviu.
Cupa României 2026/2027
Cupa României Betano 2026/2027 – faza regională – Rezultatele etapei a doua
Fotbal Intern
Oficial// UTA a anunțat transferul unui fundaș stânga!
Cupa Romaniei 2024/2025
Cupa României Betano – Start în grupele fazei regionale!/ Vezi rezultatele înregistrate
Ultimele Stiri
-
Fotbal Intern
/ 5 ore agoMeciuri amicale – 16-17 iulie// Dueluri purtate de echipele de Liga 2 și Liga 3
Formațiile din SuperLiga se concentrează pe meciurile primelor runde sau pe participarea în cupele...
-
Din Voleu
/ 6 ore agoBogdan Andone critică noile reguli din arbitraj: „O dată este fault, de două ori nu este, nu mai înțelegi nimic!”
FC Argeș a pierdut fără drept de apel partida disputată contra FCSB, scor 0-2,...
By Ultras24 -
Fotbal Intern
/ 17 ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FCSB vs. FC Argeș 2-0/ Victorie la pas obținută de bucureșteni/ Rezumat Video/ Argeșenii, lipsiți de forță ofensivă
FCSB s-a mutat temporar în Ghencea, pe stadionul Steaua, și a învins FC Argeș,...
By Noval Adrian -
Fotbal Intern
/ 20 de ore agoSuperLiga 2026/27 – Etapa 1 – FC Voluntari vs. FC Botoșani 2-2/ Remiză spectaculoasă/ Rezumat Video/ Final incendiar, cu ocazii imense ratate de ambele echipe
FC Voluntari și FC Botoșani au remizat, scor 2-2, în prima partidă a noului...



